PPE anunță că este pregătit să primească în rândurile sale noul partid ungar de opoziţie Tisza, condus de Peter Magyar
Partidul Popular European (PPE) a transmis vineri prin liderul său, germanul Manfred Weber, că este deschis să primească în rândurile sale noul partid ungar de opoziţie Tisza, condus de Peter Magyar şi care a devenit în numai câteva luni principala formaţiune de opoziţie împotriva partidului conservator Fidesz al premierului Viktor Orban, relatează agenţiile Reuters şi EFE, transmite Agerpres.
El însuşi fost membru al Fidesz, Peter Magyar s-a transformat într-un adversar înverşunat al lui Orban după ce a divorţat de Judit Varga, fosta titulară a portofoliului Justiţiei şi o aliată a premierului. Magyar a decis astfel să creeze partidul de opoziţie Tisza, care la alegerile europarlamentare s-a clasat pe locul al doilea, după formaţiunea lui Orban.
Tisza a obţinut 7 din cele 21 de mandate de eurodeputat ce revin Ungariei, mai multe decât toate mandatele obţinute împreună de celelalte partide ungare de opoziţie, în timp ce Fidesz a obţinut 11 mandate, faţă de 13 în 2019.
„Vă pot asigura că uşa familiei PPE este larg deschisă pentru partidul Tisza să se alăture grupului PPE” în Parlamentul European, a declarat Manfred Weber la o conferinţă de presă la Budapesta.
„Decizia finală nu este în mâinile mele, dar grupul va decide asupra acesteia joia viitoare. La întoarcerea mea acasă le voi spune ce am văzut aici”, a adăugat liderul grupului PPE.
Peter Magyar şi-a manifestat înaintea alegerilor europene intenţia de a duce partidul său în PPE. „Vom fi acolo cu voi, şi vom realiza o relaţie constructivă (…) Uneori vom fi critici, întrucât avem teme sensibile legate de Ungaria, dar vom fi pregătiţi (…) pentru discuţie şi dialog”, a spus el vineri la conferinţa de presă alături de Weber.
Partidul Fidesz al lui Orban a părăsit în 2021 grupul popularilor europeni, din care era atunci ameninţat cu excluderea după ce Bruxellesul a sancţionat Budapesta pentru încălcarea statului de drept, în special pentru respingerea migranţilor şi a măsurilor anti-LGBT. Fidesz nu s-a mai afiliat niciunui grup politic european, dar Orban intenţionează să-l înscrie în grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR).
Premierul conservator ungar a sugerat însă că ar prefera mai degrabă ca în viitorul Parlament European să fie creat „un nou mare grup al dreptei europene”, în cadrul căruia şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, şi lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, ale căror partide se află în grupuri politice distincte, să-şi atenueze divergenţele.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank