
Prada ar urma să anunțe săptămâna aceasta preluarea Versace / Tranzacţia este estimată la aproximativ 1,5 miliarde de euro
Gigantul din industria luxului Prada SpA ar urma să anunţe săptămâna aceasta decizia privind potenţiala preluare a casei italiene de modă Versace, deţinută de compania americană Capri Holdings, după ce a negocierile au intrat în stadiul final, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Agerpres.
Tranzacţia era estimată la aproximativ 1,5 miliarde de euro, dar publicaţia italiană Corriere della Sera a anunţat că preţul ar putea fi redus la un miliard de euro, iar acordul va fi dat publicităţii în 10 aprilie.
Şi publicaţia italiană a informat că directorul general al Capri Holdings, John Idol, va sosi în următoarele zile la Milano pentru a discuta tranzacţia. Capri a achiziţionat Versace în 2018, pentru aproximativ 1,8 miliarde de euro.
La finalul lunii februarie, Prada a obţinut acces exclusiv la datele financiare ale Versace, conform informaţiilor din presă.
De atunci, noile taxe vamale anunţate de preşedintele Trump au provocat turbulenţe pe pieţele globale, sporind dificultăţile negocierilor dintre reprezentanţii Prada şi Capri Holdings.
O potenţială achiziţie a casei de modă înfiinţată de Gianni Versace în 1978 ar permite Prada să creeze un jucător italian mai mare, care va concura mai bine cu grupurile globale de lux, cum ar fi LVMH şi Kering SA. Conglomeratul francez de lux LVMH deţine o serie de mărci italiene, inclusiv Fendi şi Loro Piana, şi recent a achiziţionat o participaţie în compania care controlează Moncler SpA. Fondul L Catterton susţinut de LVMH a avut un rol central în tranzacţia cu producătorul de încălţăminte Tod SpA private, în timp ce Kering SA deţine Gucci şi Bottega Veneta.
„Prada este bine poziţionată pentru a stimula potenţialul pe termen lung al mărcii Versace, deschizând potenţial calea pentru ca grupul să devină răspunsul Italiei la conglomeratele de lux din Franţa”, a apreciat analistul Susy Tibaldi de la UBS AG.
În trimestrul trei al actualului an fiscal veniturile Versace s-au situat la 193 milioane de dolari, un declin anual de 15%, în timp ce pierderile operaţionale au ajuns la 21 milioane de dolari, de la 14 milioane de dolari în urmă cu un an.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.