Prahova: Cinci persoane, între care un copil, transportate la spital în urma unui grav accident rutier / Unul dintre șoferi era băut
Cinci persoane, între care un copil de 12 ani, au fost rănite într-un accident produs sâmbătă seară în localitatea prahoveană Dumbrăveşti, unde două autoturisme s-au ciocnit frontal, relatează news.ro. Două dintre victime au fost scoase dintre fiarele maşinii de către echipajele de descarcerare.
Accidentul a avut loc pe drumul judeţean 102 în comuna Dumbrăveşti, satul Mălăieştii de Jos, primele date de la faţa locului arătând că două autoturisme în care se aflau cinci persoane s-au ciocnit frontal.
În urma impactului două persoane au rămas încarcerate în una dintre maşini.
Echipajele medicale au constatat că toţi cei cinci ocupanţi au nevoie să fie transportaţi la spital, întrucât au suferit multiple traumatisme în urma impactului. Printre răniţi se numără şi un băiat de 12 ani care are leziuni la un picior.
Poliţiştii care fac verificări la locul accidentului au constatat că unul dintre şoferi este băut, el având o alcoolemie de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, relatează news.ro
La faţa locului au intervenit o autospecială de stingere, două autospeciale de descarcerare, ambulanţe şi o unitate de terapie intensivă mobilă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank