G4Media.ro

Prahova: Situație disperată la Spitalul Județean de Urgență și la Primiri Urgențe,…

sursa foto: ziarulincomod.ro

Prahova: Situație disperată la Spitalul Județean de Urgență și la Primiri Urgențe, prefectul solicitând sprijinul managerilor de spitale și al medicilor de familie

Prefectul judeţului Prahova, Cristian Ionescu, cere managerilor de spitale şi medicilor de familie să se implice în gestionarea cazurilor de COVID-19, în condiţiile în care personalul medical de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti şi cel de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a spitalului fac cu greu faţă numărului foarte mare de pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2.

Potrivit unui comunicat transmis, duminică, de Prefectura Prahova, din totalul celor 27 de spitale din judeţ, din care 17 sunt de stat, la această oră sunt implicate în gestionarea cazurilor COVID 15 unităţi, dintre care 10 sunt de stat.

Doar unul dintre cele 10 spitale private existente în Prahova nu este în contract cu CAS şi nu ar putea să-i fie decontate serviciile, menţionează sursa citată.

Având în vedere numărul foarte mare de persoane infectate zilnic, situaţia devine „disperată” în rândul personalului medical la UPU şi SJU Ploieşti, iar bolnavii care se află în aşteptarea unui loc în spital sunt tot mai epuizaţi, se precizează în comunicat.

Duminică după prânz, peste 30 de pacienţi COVID se aflau la UPU în aşteptarea unui loc în spital.

„Pacienţii care nu depind de aparatura din secţia ATI pot fi preluaţi sub supraveghere medicală şi în alte spitale din judeţ. Acolo unde a existat înţelegere am văzut reacţii rapide şi le mulţumesc tuturor celor care au înţeles că este un efort comun pentru a putea trece cu bine peste această perioadă extrem de complicată. Se poate mai multă implicare din partea managerilor de spitale, cu puţină voinţă şi conştiinţă cred că se mai pot găsi soluţii. Nu ne putem permite intrarea în colaps a celor mai importante unităţi medicale ale judeţului. Solicit o mai mare implicare şi din partea medicilor de familie, care pot reprezenta un suport important pentru colegii lor aflaţi în prima linie, prin consilierea şi îngrijirea la domiciliu a pacienţilor cu forme uşoare ale bolii. Fiecare viaţă contează şi nu avem timp de pierdut. Ducem o luptă contra cronometru şi suntem obligaţi cu toţii să dăm dovadă de umanitate, responsabilitate şi solidaritate”, a declarat, potrivit sursei citate, prefectul judeţului Prahova.

Conform raportării Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, 708 paturi COVID-19 sunt ocupate, capacitatea spitalelor care îngrijesc pacienţi infectaţi cu noul coronavirus fiind deja depăşită. În secţiile ATI sunt ocupate toate cele 26 de paturi.

Zilnic sunt raportate sute de noi infectări, iar în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 18 decese, relatează Agerpres.

sursa foto: ziarulincomod.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Dle Prefect vina VA apartine. Din cauza guvernului pe care IL reprezentati s-a ajuns aici. Guvernul Catu este vinovat de moartea oamenilor. Masurile de restrictie trebuiau luate acum mult timp. Romania avea nevoie de nunti, concerte, meciuri si congres PNL

  2. Spitalele private? Tot nimic?

    • Koaie, tu crezi că privatul va da spor de 80% personalului care „lucră” cu „covidați”?

  3. @Dan, dacopat….cocalar cu limbaj mizerabil! De ce este lăsat să posteze?

  4. RULAND LA NESFARSIT PROPAGANDIDSTII ANTIVACCIN IN MEDIA DETINUTE, „umanistul” VARAN A AVUT SI EL O CONTRIBUTIE ?

  5. Sunteti praf cu spitalul judetean Ploiesti.Nimic nu faceti pt.,a imbunatati situatia.Numai ei stiu ce tratament face pacientilor.Sotia mea a decedat in acest spital al „MORTII”,la o saptamana de la internare.Era la non-covid,testul rapid si pcr negativ.Dar cu cine sa vb.,acolo ca nu te asculta nimeni.Avea astm si nu trebuia intubata,doar ventilata mecanic(oxigenata).Asa ii omorati pe toti,cu tratamentul care il faceti si cu aceasta „INTUBARE”.Treziti-va la realitate cu acest sistem medical dat peste cap..Tratati oamenii cum se cuvine si facetii bine..

    • Sunt de acord cu dnul Burcea Viorel. Am aflat și eu astfel de cazuri că ale șotiei sale. Dumnezeu să o ierte!

    • Zvonurile se adeveresc. Se pare că cei internați la spitalul de urgenta din Ploiesti sunt atât de bine tratați încât dacă scapi cu bine trebuie să-i mulțumești numai lui DUMNEZEU.

    • Felicitări dl Burcea.Sunt total de acord cu dvs.Si fiul meu,internat pe 30 ian 2020,pe ATI,in SPITALUL MORȚII,județean Ploiesti,Cu o răceală banală,a intrat pe mâinile doctoritelor de la ATI,pe care puțin le-a interesat că era un tânăr de 40 ani,si datorită neglijentelor si a comoditatii lor,pe 8 februarie 2020,l-am luat acasa….in sicriu.Spitalul este numit..”Spitalul morții „,datorită celor care ,din păcate,se numesc MEDICI,in realitate sunt doar niste „spagari”care vin la serviciu,doar pt a-si completa veniturile,și nu pt a salva vieți.NU STIU CUM POT PUNE CAPUL PE PERNA…LINIȘTIȚI. Afara cu ei,sa nu mai omoare si pe altii.