G4Media.ro

Precizări ale Biroului Electoral Central privind documentele de candidatură şi semnele electorale

Precizări ale Biroului Electoral Central privind documentele de candidatură şi semnele electorale

Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 a adoptat, vineri, o decizie privind documentele pe care trebuie să le depună partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi în vederea admiterii candidaturilor şi a semnelor electorale la alegerile parlamentare.

Conform deciziei, dosarele de candidatură şi listele de susţinători se vor depune potrivit Legii 208/2015 privind alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor şi a metodologiei aprobată în acest sens de Autoritatea Electorală Permanentă.

„În cazul listei susţinătorilor pentru alianţele electorale, se poate menţiona fie denumirea partidului politic, alianţei politice sau a organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care face parte din alianţa electorală şi care prelucrează datele susţinătorilor, fie denumirea alianţei electorale, pentru listele întocmite ulterior admiterii definitive a protocolului de constituire a alianţei electorale”, se precizează în decizia BEC, transmite Agerpres.

De asemenea, în lista susţinătorilor depusă la Biroul Electoral Central vor putea fi înscrişi alegători cu domiciliul sau reşedinţa în oricare dintre circumscripţiile electorale.

„Numărul de poziţii ale filelor listelor de susţinători nu constituie un element de fond sau de formă pentru constatarea validităţii acestora”, mai precizează BEC.

De asemenea, decizia prevede că semnele electorale se depun la Biroul Electoral Central în scris şi în format electronic.

„Semnele electorale depuse la alte birouri sau oficii electorale nu sunt luate în considerare, documentaţia specifică depunerii respectivelor semne electorale fiind clasată, cu informarea deponentului. În aceste situaţii, semnele electorale pot fi depuse din nou, la Biroul Electoral Central, în termenul prevăzut de lege. Totodată, depunerea semnului electoral reprezintă un drept, şi nu o obligaţie”, se mai menţionează în decizia BEC.

Potrivit metodologiei elaborată de AEP, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi depun dosare de candidatură la Biroul Electoral Central sau la birourile electorale de circumscripţie competente, după caz, pe suport hârtie şi/sau pe suport informatic. Prin suport informatic se înţelege în sensul prezentei metodologii orice tip de suport electronic de tip CD, DVD, stick USB sau HDD extern.

Pentru depunerea candidaturilor la birourile electorale de circumscripţie pe suport hârtie se constituie patru dosare.

Primul şi al doilea dosar de candidatură trebuie să cuprindă:
a) un exemplar original al listei de candidaţi, sau un exemplar original al cererii de înregistrare a candidaturii independente, după caz;
b) copiile actelor de identitate ale candidaţilor aşezate în ordinea înscrierii candidaţilor în listă;
c) exemplarele originale ale declaraţiilor de acceptare a candidaturii, aşezate în ordinea înscrierii candidaţilor în listă;
d) exemplarele originale ale declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese, aşezate în ordinea înscrierii candidaţilor în listă;
e) exemplarele originale ale declaraţiilor pe propria răspundere în sensul că a avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, pentru candidaţii născuţi înainte de 1 ianuarie 1976, aşezate în ordinea înscrierii candidaţilor în listă.

Al treilea şi al patrulea dosar trebuie să cuprindă copiile documentelor, aşezate în aceeaşi ordine.

Numărul de candidaţi pentru Camera Deputaţilor de pe lista depusă de o organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale nu poate fi mai mare decât numărul maxim de candidaţi din cea mai mică circumscripţie electorală, respectiv nu poate depăşi cifra 6. Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care depun candidaturi nu vor depune lista susţinătorilor.

Potrivit Legii 208/2015, „partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care depun la Biroul Electoral Central o listă de susţinători cuprinzând cel puţin 1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral la nivel naţional pot depune liste de candidaţi în toate circumscripţiile electorale.

De asemenea, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care optează să depună listele de susţinători la birourile electorale de circumscripţie pot depune liste de candidaţi numai dacă acestea sunt susţinute de minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral cu adresa de domiciliu sau reşedinţă în circumscripţia respectivă, fără ca numărul acestora să fie mai mic de 1.000 de alegători.

Candidaţii independenţi trebuie să fie susţinuţi de minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral cu adresa de domiciliu sau reşedinţă în circumscripţia respectivă, fără ca numărul acestora să fie mai mic de 1.000 de alegători.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...