G4Media.ro

Precizări ale Casei Naționale de Pensii Publice după ce unele decizii de…

Sursa foto: Inquam Photos / Malina Norocea

Precizări ale Casei Naționale de Pensii Publice după ce unele decizii de recalculare a pensiilor au fost retrase înainte de a fi comunicate beneficiarilor

După apariția în spațiul public a unor informații potrivit cărora unele decizii de recalculare a pensiilor au fost retrase în procesul de transmitere la domiciliul beneficiarilor, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a venit cu mai multe precizări.
„Potrivit Convenției încheiate cu C.N. Poșta Română S.A., procesul de distribuire a deciziilor de recalculare emise în temeiul articolului 144 din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii este în curs de desfășurare, urmând a fi finalizat la data de 31.08.2024”, spun reprezentanții CNPP.

Potrivit aceleiași surse, în acest proces au fost identificate anumite situații care au impus retragerea unor decizii, cum ar fi erori în tehnoredactarea adresei de domiciliu/reședință la care trebuiau transmise deciziile de recalculare, identificarea unor decizii de recalculare emise anterior datei la care a intervenit decesul beneficiarului sau necesitatea unor verificări suplimentare pentru a avea un calcul corect al pensiilor.

„Subliniem și cu această ocazie că manifestăm o preocupare permanentă pentru corectitudinea tuturor elementelor cuprinse în deciziile de recalculare, iar funcționarii caselor teritoriale de pensii sunt la dispoziția pensionarilor, prin orice mijloace de comunicare, în vederea clarificării tuturor nelămuririlor legate de aceste decizii”, au mai precizat reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Și vă gândiți să faceți indexarea anuală la pensia în plată, nu la cea recalculată, nu?! Mori de râs nervos cu amatorii ăștia!