G4Media.ro

Predicatorul islamist Anjem Choudary, influent în Marea Britanie, a fost condamnat la…

Sursa foto: Pexels / Damir Mijailovic

Predicatorul islamist Anjem Choudary, influent în Marea Britanie, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru conducerea unei organizații teroriste

Predicatorul radical Anjem Choudary, o figură influentă în mişcarea islamistă din Marea Britanie, a fost condamnat marţi la închisoare pe viaţă pentru conducerea unei „organizaţii teroriste” interzise, care au avut legătură cu mai multe atacuri din ultimii ani soldate cu morţi, relatează AFP, citată de News.ro.

După o primă perioadă petrecută în închisoare la mijlocul anilor 2010 pentru sprijinirea grupării jihadiste Stat Islamic, avocatul de origine pakistaneză în vârstă de 57 de ani se confruntă acum cu perspectiva reală de a-şi petrece restul vieţii după gratii, în urma unei anchete comune a Regatului Unit, SUA şi Canadei.

Acesta a rămas impasibil în timp ce s-a pronunţat sentinţa, care este însoţită de obligativitatea executării a cel puţin 28 de ani de închisoare.

Woolwich Crown Court din Londra l-a găsit vinovat, săptămâna trecută, de conducerea Al-Muhajiroun (ALM) din 2014, o organizaţie interzisă în Regatul Unit din 2010.

Înfiinţată în 1996, gruparea a fost implicată în mai multe atacuri la Londra, precum cel care a ucis opt persoane la 3 iunie 2017 pe London Bridge şi asasinarea soldatului Lee Rigby în 2013.

Ancheta a stabilit că Anjem Choudary a preluat conducerea ALM în 2014, când fondatorul acesteia, Omar Bakri, un alt predicator celebru, a fost încarcerat în Liban.

Incluzând perioada petrecută în arest preventiv, Anjem Choudary nu poate fi eliberat până la vârsta de 85 de ani, a notat judecătorul Mark Wall în pronunţarea sentinţei, subliniind „pericolul grav” reprezentat de activităţile sale şi rolul său în radicalizarea „tinerilor”. El l-a descris ca fiind „un om inteligent” şi „un orator convingător”.

Anjem Choudary se impusese ca unul dintre principalii reprezentanţi ai „Londonistanului”, mişcarea islamistă radicală care s-a instalat în capitala britanică la începutul anilor 2000.

Fiu al unui agent de bursă, el a devenit o figură familiară pentru autorităţi şi mass-media, organizând demonstraţii în faţa moscheilor, ambasadelor şi secţiilor de poliţie din Regatul Unit. Scopul său final, spunea el, era să arboreze steagul islamului pe Downing Street 10, reşedinţa prim-ministrului.

Cu toate acestea, datorită cunoştinţelor sale despre lege, el a avut grijă să nu treacă linia roşie a ilegalităţii până la mijlocul anilor 2010.

AGENŢI SUB ACOPERIRE

În 2016, a fost condamnat la cinci ani şi jumătate de închisoare pentru că a cerut sprijin pentru gruparea Stat Islamic într-o serie de videoclipuri postate pe YouTube, după ce a jurat credinţă liderului de atunci al acesteia, Abu Bakr al-Baghdadi. A fost eliberat în octombrie 2018, după ce şi-a ispăşit jumătate din pedeapsă, fiind ţinut sub un regim de supraveghere pentru perioada rămasă.

După ridicarea acestor măsuri, el şi-a reluat activităţile de prozelitism online într-un mod foarte activ, potrivit serviciilor de securitate. În special, el a început să ia cuvântul la conferinţe online organizate de Islamic Thinkers Society (ITS), un grup cu sediul la New York, considerat a fi filiala americană a ALM.

Agenţi americani sub acoperire au participat la unele dintre aceste reuniuni, ceea ce a dus la arestarea predicatorului în primele ore ale zilei de 17 iulie 2023, la domiciliul său din estul Londrei.

În aceeaşi zi, Khaleed Hussein, un canadian în vârstă de 29 de ani, a fost arestat la sosirea pe aeroportul Heathrow din Londra. Prezentat drept asistentul personal al lui Anjem Choudary, acesta a fost de asemenea condamnat marţi la cinci ani de închisoare pentru apartenenţă la o organizaţie interzisă.

Anjem Choudary a asigurat instanţa că ITS „nu există” şi că ALM a fost dezmembrată în 2004.

Într-o declaraţie, şeful departamentului de combatere a terorismului din cadrul poliţiei londoneze, Dominic Murphy, a subliniat „munca incredibil de curajoasă a agenţilor sub acoperire americani şi canadieni”.

„Anjem Choudary a petrecut decenii radicalizând persoane din întreaga lume şi a fost adus în faţa justiţiei datorită colaborării neobosite a mai multor agenţii şi ţări”, a declarat Rebecca Weiner, comisar adjunct al NYPD.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...