G4Media.ro

Predicatorul radical Anjem Choudary, acuzat de terorism de autoritățile britanice

Sursa foto: Bundesregierung (German Government)

Predicatorul radical Anjem Choudary, acuzat de terorism de autoritățile britanice

Predicatorul radical britanic Anjem Choudary, una dintre figurile de frunte ale „Londonistanului”, a fost inculpat pentru infracțiuni legate de terorism, a anunțat luni, 24 iulie, poliția londoneză, citată de Le Figaro.

Avocatul de origine pakistaneză, în vârstă de 56 de ani, este acuzat de conducerea unei organizații teroriste, de apartenență la o organizație interzisă și de apel la sprijin pentru o organizație interzisă în conformitate cu legislația privind terorismul, a detaliat poliția.

Anchetă privind o organizație teroristă

Anjem Choudary a fost arestat în estul Londrei la 17 iulie, în cadrul unei anchete în curs de desfășurare privind o organizație teroristă, a anunțat poliția. De asemenea, poliția a arestat un alt bărbat, Khaled Hussein, în vârstă de 28 de ani, din Canada, pe aeroportul Heathrow din vestul Londrei, în aceeași zi. Și el a fost acuzat de apartenență la o organizație interzisă. Ambii bărbați „au fost arestați preventiv în așteptarea înfățișării lor la Tribunalul Westminster Magistrates” luni, a precizat poliția într-un comunicat.

Anjem Choudary fusese condamnat în 2016 la cinci ani și jumătate de închisoare pentru că a făcut apel la susținerea grupării Stat Islamic într-o serie de videoclipuri postate pe YouTube, după ce a jurat credință liderului SI, Abu Bakr al-Baghdadi. El a fost eliberat în octombrie 2018 după ce a executat jumătate din pedeapsă, fiind menținut sub un regim de supraveghere.

Steagul islamului pe Downing Street

Apropiat de Omar Bakri, un alt predicator celebru cu care a fondat organizația islamistă radicală Al-Mouhajiroun, acum interzisă, cunoscută și sub numele de „Musulmanii împotriva cruciadelor” sau „Islam4UK”, Anjem Choudary s-a impus rapid ca unul dintre principalii reprezentanți ai Londonistanului, o mișcare care a prins rădăcini în capitala britanică la începutul anilor 2000. Mai mulți dintre adepții săi au fost implicați în acte teroriste în întreaga lume.

Fiu al unui agent de bursă, el a devenit o figură cunoscută autorităților și presei prin organizarea de demonstrații în fața moscheilor, ambasadelor și secțiilor de poliție din Regatul Unit. Scopul său final, spunea el, era să arboreze steagul islamului pe Downing Street nr. 10, reședința prim-ministrului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Si ce treaba o (mai) avea Boris cu asta? Dar stai.. el macar e britanic! Scholz..? Serios, o poza cu o cabina telefonica d’aia rosie era mai potrivita, cred.