VIDEO Predoiu: Desființez Inspectoratul Județean de Poliție Constanța și îl voi reclădi pentru a fi adaptat la noua realitate privind criminalitatea organizată / Raportul Corpului de control după accidentul din 2 MAI ajunge la parchet
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat, luni, concluziile anchetei Corpului de control la Poliția Constanța după accidentul din 2 Mai. Șeful Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, Adrian Glugă, și-a înaintat demisia, iar raportul va fi trimis parchetului. Totodată, ministrul a declarat că va face o reorganizare totală a inspectoratului, care va fi adaptat la noua realitate privind criminalizatea organizată.
Noua organigramă va fi prezentată până la 15 octombrie, iar inspectoratul Constanța va fi un proiect pilot de reorganizare pentru celelalte inspectorate din țară.
„E grav ce s-a întâmplat, sistemul a eșuat, s-a pierdut o viață. Putem să schimbăm doar persoane, dacă nu umblăm la structura sistemului, dacă nu trecem ofensiv să lovim frontal în aceste clanuri (…) Toate se înnoadă acolo și au ca ulei corupția. Asta e ecuația pe care dacă o rezolvăm în câțiva ani de zile, putem considera că ne-am făcut datoria”, a afirmat ministrul Afacerilor Interne.
Cătălin Predoiu a anunțat și propuneri de înăsprire a sancțiunilor pentru șoferii care consumă alcool și droguri.
G4Media a transmis LIVE declarațiile.
Cătălin Predoiu:
Mă voi referi în această declarație exclusiv la cazul Vama Veche. Analiza cazului Crevedia este în analiză și în această săptămână vor fi prezentate concluziile de către șeful DSU.
Declarația de azi va constitui baza pentru o acțiune de schimbare progresivă și cuprinzătoare la nivelul centralei MAI și al Poliției Române.
Voi prezenta constatările faptice din raportul Corpul de control:
în 18 aug ora 21.40, făptuitorul a fost oprit în trafic de șeful serviciului rutier constanța în mun Constanța. La acest moment au fost încălcate norme pentru că trebuia aplicată sancțiune pentru lipsa semnului de începător și prevederile care dispuneau ridicarea plăcuțelor de înmatriculare
în 19 aug la 00.40 s-a recepționat apel la 112 cu mențiuni la modalitatea neobișnuită în care era condus autoturismul – presupusă conducere sub influența băuturilor alcoolice dar și de droguri. Un agent șef de poliție și de dispecerul Poliției mangalia au gestionat apelul. Au fost încălcate proceduri de sistem. După preluarea apelului nu au transmis datele suplimentare echipajelor. Nu au raportat evenimentul conducerii.
în 19 aug ora 2.35 a fost depistat în trafic de un agent de poliție, un plutonier și o patrulă au depistat autoturismul. La acest moment, agentul de poliție a încălcat prevederi legale pentru că nu a ridicat plăcuțele de înmatriculare. Nu a pornit imediat bodycamera, aceasta fiind pornită când s-a efectuat testul de alcoolemie.
În situația în care șoferul nu a putut fi testat pentru dorguri, era obligat să îl conducă la o unitate medicală pentru prelevarea de probe biologice.
Un agent și un plutonier au efectuat și controlul autoturismului. În portiera stângă a fost găsită o țigară artizanală parțial consumată, cu miros de canabis și blister de bromazepam cu 4 comprimate. Au fost încălcate prevederile pentru că nu au fost conduși la secție și ceilalți însoțitori din mașină.
În jurul orei 3 agentul a solicitat sprijin pentru testarea pentru alcoolemie. rezultatul a fost negativ. S-a cerut sprijin dispecerului mangalia ajutor pentru drugtest, dar a comunicat că nu are un polițist desemnat pentru acest lucru.
Nu a fost informată conducerea Poliției Mangalia și nu a cerut sprijin pentru testarea drugtest.
Activitățile procedurile s-au încheiat în jurul orelor 4.30. Făptuitorul a părăsit sediul poliției.
La ora 5.21 a fost recepționat la 112 apelul prin care s-a semnalat accidentul rutier.
La 5.30 a fost depistat în trafic făptuitorul. Acesta a fost testat, rezultat pozitiv la cocaină, amfetamină și metamfetamină. A fost condus pentru prelevarea de probe biologice și a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Concluziile raportului:
Modul de intervenție a fost caracterizat de o serie de încălcări ale normelor pe fondul pregătirii profesionale precare, a lipsei de experiență ori nerespectării cu bună știință a obligațiilor legale.
Lipsa unei baze de date la nivelul MAI privind polițele RCA nu a fost de natură să împiedice măsurile legale.
S-au stabilit carențe în actul managerial la nivelul tuturor palierelor ierarhice.
Nerespectarea prevederilor legale privind deținerea de substanțe psihoactive.
Comisia de control s-a sesizat din oficiu privind comiterea unor infracțiuni de abuz în serviciu. Sesizare înaintată la Parchetul de lângă Tribunalul Constanța.
Propuneri și măsuri:
declanșarea cercetării prealabile pentru neglijență în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu față de inspectorul șef de poliție județeană Constanța.
se va analiza declanșarea cercetărilor pentru mai mulți angajați
revizuirea unei dispoziții IGSU privind planificarea
elaborarea planului de activități a IPJ Constanța
actualizarea unor planuri operaționale
Raportul surprinde la modul general și capacitatea redusă a forțelor de poliție la noi provocări privind consumul de droguri.
Am analizat raportul într-o primă etapă. O parte din concluziile raportului le găsesc perfect argumentate. Unele sunt argumentate redus.
Sesizarea comisiilor de disciplină de la nivelul IGPR pentru a cerceta cauzele și trimiterea la parchet.
Dl inspector Adrian Glugă și-a înaintat raportul de eliberare din funcție.
Trebuie o resetare a structurilor MAI, prin măsuri concrete. Voi începe din județul Constanța și voi extinde treptat în toată țara.
Jud Constanța alături de București e unul dintre cele mai dificile din punct de vedere criminologic.
Cauzele pentru care s-a ajuns aici sunt vechi.
Desființez inspectoratul și îl voi reclădi într-o nouă realitatea organizațională și managerială adaptată.
Această nouă structură operațională va fi gândită cu cei mai buni specialiști în domeniul crimei organizate, inclusiv cu experți străini.
Noua organigramă va fi adoptată prin ordin de ministru cel târziu la 15 octombrie.
Noul IPJ Constanța va fi un proiect pilot care va oferi drept model pentru celelalte inspectorate.
Dna comisar șef Mădălina Vlangăr va conduce interimar IPJ Constanța, actual director la Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, ofiţer cu experienţă în cooperarea poliţienească internaţională, care a ocupat inclusiv poziţii de ataşat de afaceri interne, fost şef de brigadă de combatere a criminalităţii
Voi propune Guvernului și parlamentului legislație pentru: test antidrog pentru obținerea, reînnoirea permisului; instituirea noi situații pentru testare pentru alcool și droguri; mărirea termenelor pentru restituirea permiselor când a fost anulat pentru consum de alcool și droguri de la 6 luni la 3 ani
Intenționez să militarizăm toate instituțiile de învățământ ale MAI.
Măsuri de prevenire a consumului de droguri în școli:
Vom constiui grupuri de acțiune la nivelul fiecărei unități de învățământ
analiza posibilității testării antidrog de personal medical cu acordul părinților, dacă elevul manifestă comportament specific de consumul de droguri.
E grav ce s-a întâmplat, sistemul a eșuat, s-a pierdut o viață. Putem să schimbăm doar persoane, dacă nu umblăm la structura sistemului, dacă nu trecem ofensiv să lovim frontal în aceste clanuri (…) Toate se înnoadă acolo și au ca ulei corupția. Asta e ecuația pe care dacă o rezolvăm în câțiva ani de zile, putem considera că ne-am făcut datoria.
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, va susține astăzi, 28 august 2023, o declarație de presă în care va prezenta concluziile Corpului de Control al Ministrului referitoare la situația provocată de tragicul accident produs în data de 19 august în județul Constanța, a anunțat Biroul de presă al MAI.
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, miercuri, primele demiteri în urma modului în care au acționat polițiștii care l-au oprit în trafic pe Vlad Pascu înainte de producerea accidentului din 2 Mai. Ministerul a anunțat și sesizarea parchetului în cazul polițiștilor care nu l-au testat pentru droguri pe tânăr și l-au lăsat să plece la volanul mașinii.
Au fost demiși: adjunctul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, șeful Serviciului rutier Constanța, șeful Poliției municipiului Mangalia și șeful postului de poliție Vama Veche.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii