G4Media.ro

Predoiu: Dacă nu mă înșel, Alina Bica este în Spania. Fiind într-o…

sursa foto: Inquam Photo/ Octav Ganea

Predoiu: Dacă nu mă înșel, Alina Bica este în Spania. Fiind într-o țară UE, nu este necesar ca Ministerul Justiției să declanșeze proceduri de extrădare / În cazul Rizea, ministerul și-a exercitat atribuțiile

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat, joi, că, dacă nu se înșală, Alina Bica, dată în urmărire internațională, este în Spania, astfel că, fiind într-o țară UE, nu este necesar ca Ministerul Justiției să declanșeze proceduri de extrădare. El și-a exprimat regretul personal pentru situația în care este Bica.

„Ieri am aflat vestea privind decizia în cazul fostului secretar de stat. Nu am niciun alt semnal oficial. Ministerul Justiției își exercită atribuțiile indiferent de persoană. Dacă nu mă înșel, e într-o țară UE, Spania parcă. Nu e necesar ca Ministerul Justiției să declanșeze proceduri de extrădare. Personal, nu pot decât să regret”, a afirmat Cătălin Predoiu.

Bica i-a fost secretar de stat lui Predoiu în primul mandat de ministru al Justiției.

Predoiu a precizat că, în cazul fostului deputat PSD Cristian Rizea, Ministerul Justiției și-a exercitat atribuțiile, dar că nu poate da mai multe detalii, pentru că sunt proceduri în curs.

„Ca principiu, Ministerul Justiției își va exercita toate atribuțiile legate de extrădări, indiferent de persoană, indiferent unde se află. Așa cum s-a întâmplat și în trecut. Și în cazul Rizea, Ministerul Justiției și-a exercitat atribuțiile, nu pot da mai multe detalii pentru că sunt proceduri în curs”, a spus Predoiu.

Ministrul Justiției a precizat că l-a invitat pe omologul său modovean să elaboreze un tratat bilateral de cooperare mai modern.

„Mai devreme, mai târziu, îi vom aduce pe toți acasă”, a mai spus Predoiu.

Alina Bica, condamnată miercuri la 4 ani de închisoare, a fost dată în urmărire internațională. Trei polițiști din Capitală s-au dus miercuri acasă la Alina Bica pentru a pune în executare mandatul de condamnare la patru ani de închisoare cu executare, însă aceasta nu a fost găsită.

Alina Bica a fugit din țară la începutul anului 2018. Inițial, fosta șefă a DIICOT a ales ca țară de refugiu Costa Rica, la fel ca prietena sa, Elena Udrea. Însă, potrivit utimelor informații apărute, pe surse, Bica ar fi acum în Spania.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, miercuri, condamnarea fostei șefe a DIICOT Alina Bica la 4 ani de închisoare cu executare. Verdictul a fost dat după rejudecarea apelului în dosarul în care aceasta fusese condamnată la aceeași pedeapsă pentru favorizarea făptuitorului.

Cristian Rizea, fostul deputat PSD condamnat definitiv la 4 ani și 8 luni de închisoare într-un dosar de corupție și fugit din țară, a fost localizat la Chișinău, au declarat în urmă cu o săptămână pentru G4Media.ro surse din Poliție. Autoritățile române au sesizat autoritățile moldovene.

Fostul deputat ar avea și cetățenie moldovenească.

Rizea a fost condamnat în martie de Înalta Curte la 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

Rizea a fost trimis în judecată de DNA sub acuzaţia că a pretins în mod direct de la omul de afaceri Lucian Colţea suma de 300.000 de euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive. Banii au fost ceruţi în schimbul promisiunii lui Rizea, îndeplinită ulterior, că va interveni la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) şi la Primăria comunei Chiajna astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorităţi.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

12 comentarii

  1. „Spania parcă”. Tu ești serios? „Dacă nu ma înșel, este pe Pământ, pe un continent parca”.
    Lasă vrăjeala Predoiule și treci la acțiune.

  2. Daca nu ma insel……predoiu asta e un idiot…..

  3. Si apropo:
    – ce se mai aude de popoviciu? Parca avea proces la Londra, apel la prima decizie de extradare
    – savulescu a intrat in pamant?
    – cum a ajuns rizea din sua in moldova in timp ce era dat in urmarire?

    Se pare ca dat i urmarire generala insemana ca militienii ii pun poza pe site-ul ala si atat.

  4. Trebuie rapid data o lege care sa reglementeze instituirea de recompense si vanatoarea privata de fugari.
    Castiga si societatea pe ansamblu si se creeaza o noua meserie !
    In SUA functioneaza perfect

  5. Si UK e in UE si Popoviciu si Adamescu sunt bine mersi acolo :))) Gaozarul asta de Predoiu stie foarte bine cum sta treaba ca la el acolo la Cabinet si cu asta se ocupa :))

  6. PNL e PSD vazut de la spate?

  7. Predoiu Catalin, Ministrul Justiției Pnl
    Excepțional jurist.

  8. penala sa vina singura in romania , sa spuna ce a facut cu art,. SUBMINAREA ECONOMIEI „”

  9. SUBMINAREA ECONOMIEI NATIONALE ABROGAT ART. DE INCULPATA ALINA BICA

  10. UNDE A ZBURAT SUBMINAREA ECONOMIEI NATIONALE

  11. HOTILOR