Predoiu, despre cazul Țăndărei: Fie nu au fost probe acolo, fie au fost probe şi au fost ignorate de către judecători. Şi într-un caz şi în altul ceva pare a fi în neregulă
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, marţi, cu privire la achitarea definitivă a celor 24 de persoane acuzate că trimiteau copii la cerşit în Marea Britanie, că „fie nu au fost probe, fie au fost probe şi au fost ignorate de către judecători”, transmite Agerpres.
- Întrebat ce părere are despre achitarea tuturor celor 24 de inculpaţi din dosarul „Ţăndărei” acuzaţi de trafic de minori, Predoiu a răspuns: „Am fost şi eu impresionat emoţional de acest rezultat. Nu pot fi multe alternative cu privire la explicaţii – fie nu au fost probe acolo, fie au fost probe şi au fost ignorate de către judecători. Şi într-un caz şi în altul ceva pare a fi în neregulă, mai ales că, iată, şi un alt expert în materie de anchete penale s-a pronunţat cu privire la acest lucru, pare-se în cunoştinţă de cauză. E clar că sunt probleme de rezolvat în justiţia noastră şi, iată, de aceea, facem eforturi ca să ducem până la capăt această procedură (de numire la şefia Parchetului General, DNA şi DIICOT – n.r.) şi să avem un Minister Public condus de lideri numiţi pe termeni prevăzuţi de lege, cu toată legitimitatea necesară, să se apuce de o treabă mult, mult mai serioasă decât a fost în ultima perioadă”.
Curtea de Apel Târgu Mureş a decis, luni, definitiv, achitarea celor 24 de inculpaţi din dosarul Ţăndărei, care erau acuzaţi că au constituit o reţea care trimitea copii la cerşit în Marea Britanie, decizia fiind luată în urma intervenirii prescripţiei penale a faptelor, în majoritatea cazurilor.
Potrivit procurorilor, reţeaua din Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, era acuzată că profita de romii săraci, care primeau împrumuturi, nu le puteau restitui şi, în schimb, îşi dădeau copiii celor de la care luaseră banii, iar în acest fel aceştia ajungeau la cerşit sau la furat în Marea Britanie.
Din rechizitoriul în baza căruia cei 24 au fost trimişi în judecată mai reieşea că la percheziţiile efectuate la domiciliul inculpaţilor au fost găsite două pistoale-mitralieră AKM, cinci arme de vânătoare, un pistol cu gaze şi unul cu bile. Au mai fost, de asemenea, descoperite automobile de lux, bijuterii şi importante sume de bani, precum şi procuri pentru încredinţarea minorilor care au fost duşi în Marea Britanie pentru cerşetorie şi mici infracţiuni, precum şi pentru încasarea asigurărilor sociale.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Citește și
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
30 comentarii