G4Media.ro

Predoiu, despre demisia lui Iohannis: M-a surprins. Să dăm un semnal că…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Predoiu, despre demisia lui Iohannis: M-a surprins. Să dăm un semnal că România este o ţară predictibilă

Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a declarat, luni, că l-a surprins demisia preşedintelui Klaus Iohannis şi a subliniat necesitatea că „semnalul clar” pe care România trebuie să-l dea pieţelor financiare şi partenerilor externi este acela de a fi „o ţară predicitibilă”, transmite Agerpres.

„Nu ştiam acest lucru (demisia şefului statului – n.r.). M-a surprins şi pe mine. Nu aş vrea să fac alte comentarii decât legate de ceea ce avem de făcut în continuare. De 10 ani, România s-a bucurat de stabilitate politică şi economică. Asta a adus şi pace, şi linişte, şi prosperitate. În perioada următoare, trebuie să ne orientăm pe aceste obiective, România să rămână ancorată în arhitecturile politico-instituţionale internaţionale care i-au garantat şi pacea, şi securitatea, şi liniştea, şi prosperitatea. Agenda politică ce urmează pentru fiecare dintre partide trebuie desfăşurată în aşa fel încât să dăm un semnal clar pieţelor financiare, partenerilor noştri externi că România este o ţară predictibilă, cu o clasă politică care ştie să o guverneze, să o gestioneze şi care are în vedere interesele mari, largi ale cetăţenilor. Toate sunt legate de această predictibilitate, de felul în care noi înţelegem să ne desfăşurăm viaţa democratică şi politică, astfel încât nici cetăţenii şi nici companiile să nu aibă de suferit din pricina unor turbulenţe economice sau politice”, a afirmat Predoiu, luni, la Senat.

Întrebat dacă va prelua preşedinţia interimară a PNL după autosuspendarea lui Ilie Bolojan, ca urmare a exercitării temporare a funcţiei de şef al statului, Cătălin Predoiu a spus: „Discuţia este prematură. Urmează să avem şedinţă în partid astăzi”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Cat pe ce sa înceapă reforma la Senat si pac demisia!😵
    Sunt salvati de concedieri protejații de partid Parlament, Guvern, CJ, Prefecturi si Primării.
    Si multi altii!
    Din pacate bucuria nebunilor naste monsyruozitati pentru Romania.
    Primul efect:
    Cursul euro/leu, dobanda de referinta, etc.😪

  2. Alo cine plateste pentru lovitura de stat din Decembrie, ati inceput urmarirea PeNaLa sau si tu esti complice? Decembristii trebuie adusi in fata justitiei, si au de plata si sume mari de bani daune.

  3. Da, e predictibil condusă de aecuriști.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.