G4Media.ro

Predoiu explică de ce a pierdut postul de ministru al Justiției: Cioloș…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Predoiu explică de ce a pierdut postul de ministru al Justiției: Cioloș a avut jocuri europene în picioare, călit în negocieri de anvergură ani de zile la rând! Noi, mai ca la negocierile tradiționale de pe Dâmbovița

Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției în guvernul Orban, spune într-o postare pe Facebook că de vină pentru înlocuirea sa cu Stelian Ion în guvernul Cîțu a fost expertiza superioară de negociere a USR.

”De ieri, am încheiat mandatul de ministru. De astăzi, pot vorbi neîncorsetat de constrângerile inerente unei funcții oficiale. Și voi vorbi. Am fost onorat să duc acest mandat, ca și pe precedentele. Încă o dată le mulțumesc colegilor din Ministerul Justiției care au pus umărul, foarte buni, o să îi apăr în continuare ca parlamentar. Am fi continuat, dacă expertiza de negocieri a USR la formarea guvernului nu ar fi fost atât de greu de depășit. Asta e, Cioloș a avut jocuri europene în picioare, călit în negocieri de anvergură ani de zile la rând! Noi, mai ca la negocierile tradiționale de pe Dâmbovița”, a scris Predoiu pe Facebook.

El a anunțat că îl va sprijini pe noul ministru, Stelian Ion, dar l-a avertizat că ”o să îmi dau și cu părerea când cred că am soluții pe care nu le vede.

Predoiu a explicat și de ce nu a desființat Secția Specială, spunând că nu a avut o majoritate care să voteze proiectul în Parlament. (sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea )

Ziua de după
De ieri, am încheiat mandatul de ministru. De astăzi, pot vorbi neîncorsetat de constrângerile inerente…

Posted by Cătălin Predoiu on Thursday, December 24, 2020

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

51 comentarii

  1. Lasa ca nici cu negocierile traditionale nu ne este rusine.

    • Pleaca golanule la tine acasa ca numai miracole ai facut la Justitie. L-ai depasit pe Tudorel. Retrage-o si pe Dogioiu in cazarma ca ne polueaza indecent.

    • Preshoiule, ai avut soarta slugilor aruncate la gunoiul istoriei dupa ce ai fost folosit. Mai behaie pt tine unii si altii acuma dar le va trece dupa ce dau de salata Boeuff. Zi mersi ca ai scapat de dosare penale jeg ordinar. Te-au scapat procurorii submediocri pe care i-ai sustinut.

  2. Nu mai oaie, ai pierdut pentru ca un an de zile nu ai facut nimic cocret, doar ai behait pe langa.

    • Predoiu este omul.al carui motto este: „băieții a jucat bine, da’ i-a bătut scârbile alea si i-a furat arbitrii!”

      Ma rog, @GabrielaConstantinescu si Orban trebuie ca se mandresc cu el. Uite, e băiat voinc! 😆

  3. Nici intre voi nu stiti sa negociati de a ajuns „rectorul rectorilor” sa fie ministru.

    • Catu – repetent si corijent care trebuia sa termine o profesionala si ajuns prin pilele lui mami si tati la un liceu si apoi la o privata, Turcan – zeci de operatii estetice de nici ea nu mai stie cate , Nazare – absolvent de SNSPA la Finante, Campeanu- un traseist notoriu. Asta e rezerva de cadre a PNL

  4. Unde dracu’ ai mai vazut domnule Predoiu, decat in Romania, Justitie in care ”onorata instanta” sa interzica dreptul victimelor la martori pentru eficienta de timp iar avocatii sa te ameninte cu bataia daca nu-ti retragi plangerea…

  5. este evidentca Ciolos isi pregateste alt parcurs si va prelua USRPLUS

    • De parca nu stiu ce secret ne-ai spus.

      Stie toata lumea deja ca in 2024, USR-Plus o va avea pe Maia Sandu candidat la presidentia Romaniei si pe Dacian Ciolos alegerea ei de prim-ministru. Astept cu nerabdare sa vad cu ce candidati vor veni atunci PNL si PSD. Hehehe…

  6. Si mai ai un nume: Preshoiu.

    • Si pt ca esti si Perdoiu si Preshoiu, te-au folosit securistii si Pahontu dupa care te-au rejectat ca pe masea imbacsita ce esti!

  7. Predoiule, n-ai făcut nimic pentru că ești una cu infractorii și psd, nu te amăgi că ne prostești. Bine că nu mai ești ministru.

  8. Sa traiesti, Predoiule!
    Trebuia mai multa justitie, mult mai mult DNA.
    Dar, e ok.

  9. Pentru că ești o nulitate și pentru că un an de zile ai dormit pe tine. Dispari. Retragerea. Ne-am lămurit cât eşti de incapabil.

  10. Predoiu (ca var de gradul II al Elenei Udrea) a trebuit sa plece datorita ca prin Caderea Finala Politica a Turnatorului Basescu nu a mai fost nevoie de Predoiu ca intermediar de negocieri intre PNL si PMP.
    Predoiu, de vreo 7 ani in PNL, nu a reprezentat altceva decat ,,solutia imorala” dar ,,solutie utila” intr-o eventuala coabitare politica dintre PMP si PNL.
    Pe scurt: Prin caderea ,,diavolului cel batran Basescu” pica de la sine si ,,dracusorul mascarici Predoiu”.

    • Chapeau bas Rahane!!! Esti atit de aproape de adevar si totusi nu chiar atit de aproape. Hai sa mai adaugam si un telefon pe spezele lui tata socru, care tata socru…
      Oricum, mi se pare f interesant modul in care Nicusor Dan si Predoiu s-au evitat elegant dupa acuzele cu si despre tata socru si firma lui de avocatura si banii Primariei Bucuresti.
      Rahane esti f aproape de adevar, maestre dintre toti aici, esti cel mai aproape.

    • Catre @Petrisor. Merci. Dar nu sunt la curent cu ultimile matrapazlacuri ale lui Predoiu. Cine e ,,tata socru”?.

    • Calin Zamfirescu de la Zamfirescu, Racoti & Partners
      Maharul insolventelor, maestrul bancilor falimentare, eminenta cenusie a economiei furate.

    • catre @Petrisor. __Merci

  11. La Pleșcoi se spune:”A zburat puiu’ cu ața, maică ! Acu’ taci și rabdă …!”

  12. Marș în plm de peltic și la vorbă și la caracter, ești câinele lui pavlov

    • Ai pierdut pentru ca faci parte din clasa politica veche și trebuie sa dispari! Dovada ca ai permis îngroparea dosarului 10 August și alte matrapazlicuri.

  13. E savuros !

    Ciolos a negociat european, PNL a negociat dambovitean !

    Cu dambovita ta, Predoiu, ramaneam in comunism ?

  14. Predoiule de 1 an protejezi mafia psd.
    Acum poti sa-te inscri in partidul hotilor…PSD

  15. Taci!! Toți te acuză, chiar devii nesimțit! Nu ai facut nimic, nu ai nicio credibilitate sa mai vorbesti.

  16. Predoiu a explicat de ce NU a facut nimic timp de 1 AN la MJ!
    1AN, Predoiule, ce naiba ai facut zi de zi la Minsiterul ala, ai dormit?!
    Cine te-a impiedicat, Predoiule, sa MODIFICI Legile Justitiei alea calcate-n picioare de Comisia Ciordache, asa cum au cerut UE si CE si MCV si Comisia de la Venetia si GRECO??!!
    De ce AZI aceste Modificari NU exista, GATA pentru a fi discutate in Parlamentul unde acum aveti majoritate?!
    CINE te-a OPRIT?!
    Du-te si lasa-ne, bine ca am scapat de tine la Justitie!!

  17. Predoiu in nemernicia lui scoate la lumina un mare adevar:
    Pumnul de oțel din spatele succesului in negocieri al USR+ este Dacian Ciolos.

    Fara expertiza lui in negocieri la nivel inalt(combinate cu puterea de caracter de a face un pas in spate – multi liberali erau gata sa il accepte ca prim ministru in schimbul pastrarii ministerelor dure, Justitie/ Fonduri Eu/ Transport)
    nu am fi avut nici o sansa sa avem un guvern care sa faca reforme reale.
    Ar fi fost tot Predoiu asta, tot Bode si alti baieti de comitet ai peneleului.

    • @Tree fitty. Exact. Asta am scris si eu cand Ciolos a renuntat la candidatura de PM. A fost o strategie excelenta, care a facut posibil ca USRPLUS sa obtina atatea ministere importante.

  18. Licheaua Predoiu are totusi o calitate, recunoaste superioritatea adversarului.
    Negocierea este esentiala, nu numai in politica ci in orice domeniu, atunci cand vii in contact cu parteneri europeni.
    Politicienii damboviteni negociaza spaga in interes personal, de aceea Romania iese prost, de cele mai multe ori la negocierile cu parteneri internationali.
    Calitatea de negociator a lui Ciolos s-a vazut si la alegerea sefului parchetului european, cand Ciolos a negociat cu Macron, pe cand « batistuta » al vostru face gargara ieftina si dezgustatoare si in PE.

    Hai, pa, s-a sfarsit vremea voastra.

  19. De 31 de ani am avut parte , in calitate de cetatean roman , de nedreptati savirsite de functionari publici si bugetari . Judecatorii , procuririi si politistii au dormit in bocanci pe bani publici . Politia si procurorii isi paseaza recirpoc anchetele penale pina ajung la prescriere . Judecatorii dau sentinte in favoarea institutiilor publice si bugetare . Cetateanul e batjocorit si nu i se face dreptate .

  20. Regretabila justificare. Dle ex-ministru, cand ati ocupat acest scaun , am avut asteptari mari dela Dvs., rezultatul fiind unul dezastruos. ptr. oamenii de rand. Ati reusit sa asezati in scaunele de procurori persoane cu „probleme” , care s-au dovedit in scurt timp , incapabile sa duca la bun sfarsit un dosar. Dimpotriva , s-au prescris si inchis pe banda rulanta , dosare ale unor politicieni care ar fi trebuit sa dea socoteala in fata romanilor , ptr. faptele ilegale savarsite. Daca macar dosarul „10 August ” ar fi fost finalizat , fiti sigur ca nu mai aveau loc negocieri , ptr. ca Diaspora v-ar fi votat masiv. Nu ati miscat un deget. Ce sa mai asteptam , sa dezbatem legile imbunataite de catre Dvs? Ne apuca urmatorul secol si s-ar fi prescris toate dosarele aflate prin diverse sertare, Tara-i jefuita si noi asteptam dreptate de la o justitie inexistenta sau inreficienta. Speranta ne-a fost blocata , iar viitorul este sumbru

    • Aurel, ai avea dreptate dacă n-ai pleca de la premisa falsă că Predoiu a vrut sa facă toate acele lucruri.
      Predoiu e cel care i-a oferit Primăria Bucureștiului Firei din burtă, să nu uităm.
      Scopul acestei cârtițe mafiote nu a fost niciodată curățenia și reforma în Justiție, dimpotrivă. Nu a avut altă sarcina la Justiție decât sa mențină sistemul corupt, legile Ciordachite în folosul infractorilor, să pună procurori servili și slabi, să spele capii Jandarmeriei și PSDistii care au organizat 10 august etc.
      Târâtura asta are și tupeu sa pretindă azi ca și-a pierdut scaunul din cauza abilităților de negociere! USR+ și-ar fi pierdut automat 90% din susținere dacă nu ar fi luat ministerul Justiției și 100% dacă ar fi acceptat să fie Predoiu în continuare.
      E acum cel mai toxic personaj politic care nu e la pușcărie (încă).

  21. ”Noi, mai ca la negocierile tradiționale de pe Dâmbovița” pentru ca voi sunteti si cu o justitie traditionala de Dambovita, un ochi inchis, sau ambii de la caz la caz, o sefa anticoruptie cu sot corupt, omerta cu PSD cand venea vorba de implementarea legii obligatorii a confiscarilor extinse, o promovare nepotista, o protectie a neamurilor corupte samd.

  22. Bine ca te-ai dus duluta, nesimtitule!

    • Auoleu, doamna, asta e erezie! O sa va tunda-n cap Biroul Politic. Ati fluierat in biserica, tocmai acu’, in ajunul Craciunului. 😨

      Sa nu-mi ziceti ca … v-ati lepadat de Satana. Daca vi s-a intamplat asa o afectiune, sa ne ziceti si noua, doamna, sa nu va mai nedreptatim, zau asa!

    • @Sanitarul: Prea tare, am ras cu pofta :))

  23. Și eu care credeam că nu mai e ministru pentru că nu a fost niciodată ministru. Sau a fost ministrul interlopilor și al șmecherilor protejați de justiție. Bine că ne-a explicat!

  24. e o mare pierdere pentru fratii nostri pesedisti si pentru toti interlopii plecarea domnului Predoiu care ne-a ajutat mai mult decat Tudorel Toader si Savonea la un loc.

  25. Un maimutoi orientat. Ca si in fotbal” ai jucat fara greseala. Nici nu ai atins mingea”

  26. „Am fi continuat…”

    Bine că nu mai continuați, domnule Predoiu!

    Ajunge! Ați făcut destul în deserviciul Justiției. Sper ca noua conducere a ministerului să promoveze activ desființarea Secției Speciale și independența Justiției.

  27. Carevasăzică faptul că nu ne-a scos în stradă presupune un mandat reușit pentru Predoiu??? Asta e omul tuturor, negocieri ca pe Dâmbovița!!! Practic n-a făcut nimic pentru noi din postura de ministru!!! Zero barat!!!

  28. Sa zicem ca Sectia Speciala n-ai putut-o desfiinta pt ca nu aveai voturi in parlament, dar cu numirile se procurori sefi la parchete sigur puteai face o treaba mult mai buna. Sau nu te-au lasat serviciile lui Johanis? Ai fi putut face o treaba mai buna la combaterea traficului de persoane asa cum cere guvernul SUA. Si multe alte alete. Ce zic e ca daca ai fi avut niste realizari eidente, atunci ai fi avut alta soarta. Asa, ramanand un ministru fara realizari notabile (deci mediocru) normal ca ai fost schimbat.

  29. Gura păcătosului adevar grăiește!

  30. ,,Cine se justifică ,se acuză ! „Dacă nu era schimbarea asta de guvern , nici nu știam că ești la Justiție, Pledoiule ,credeam că e tot TuDorel ! Mafia prosperă în continuare și nu din motiv de ,,negociator europen Cioloș „, ci din pricină de incompetent dâmbovițean Predoiu !

  31. au scris multi inaintea mea, asa ca eu o sa scriu mai putin: o rusine de ministru al justitiei, ineficient, inactiv, las, comod.
    Predoiu si vela, ministri 0 realizari.
    10 aug ? Ia zi limbutule, cum a fost cu giorgiana hossu?

  32. Nu ati facut nimica Dle Predoiu pentru sarcile,gunoaele si mizeria societati romanesti.Suntem in asteptare de la noul Min al Justitiei Stelian Ion.Mai ales ca e si Constantean.