Predoiu îi ia apărarea fostei șefe DIICOT Giorgiana Hosu: Aveți idee despre ce înseamnă să scoți un astfel de om, agreat de către toți partenerii, de procurorii din DIICOT, doar pentru că îl cheamă Hosu? Și ce deranj produci în totul felul de investigații?
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, le-a luat apărarea fostelor șefe ale DIICOT, Alina Bica și Giorgiana Hosu. În discursul de la moțiunea simplă din Parlament, el i-a acuzat pe criticii lui Hosu că demisia acestei ar fi destabilizat instituția.
”Îmi reproșați Hosu. Măcar a avut eleganța și și-a dat demisia pentru o faptă care nu-i aparține, pentru că soțul este implicat într-un proces în care nu este judecat definitiv. Dar a făcut această eleganță. Hosu, cum spuneți dumneavoastră, a ratat 10 august? Vă înșelați! Habar nu aveți ce-i în dosarul acela! Ați trecut degeaba prin minister. E cu totul altceva acolo, în niciun caz imputabil procurorului-șef DIICOT. Luați referințe, ați fost în minister, partidul acesta a avut Ministerul Justiției, are, în mod normal, date instituționale despre ce se întâmplă acolo: despre cooperări internaționale, despre dosare cu miză, nu numai în România, ci și global, despre crimă transfrontalieră. Dumneavoastră aveți idee despre ce înseamnă să scoți un astfel de om, agreat de către toți partenerii, de procurorii din DIICOT, doar pentru că îl cheamă Hosu? Și ce deranj produci în totul felul de investigații? Păi aia înseamnă sabotare, domnule, dar nu înțelegeți, nu vă dați seama”, a spus Predoiu.
Reamintim că Giorgiana Hosu și-a dat demisia în septembrie 2020 din funcția de procuror–șef al DIICOT, după ce soțul ei a fost condamnat, în primă instanță, la 3 ani de închisoare cu suspendare, într-un dosar instrumentat de DNA.
Hosu a fost acuzată că a blocat dosarul violențelor comise de jandarmi la mitingul Diasporei din 10 august 2018. Unul dintre liderii jandarmilor la acel moment, colonelul Cătălin Paraschiv, a depus mărturie favorabilă în dosarul de corupție al soțului Giorgianei Hosu.
”În orice caz, o fi cum spuneți dumneavoastră, o fi cum spun eu, dar vă spun ceva: câtă vreme un colaborator de-al meu nu a greșit față de ceea ce are de făcut cu mine, eu nu mă dezic de el când e la greu. Dumneavoastră vă spălați pe mâini cum vreți cu partidele dumneavoastră, cu lideri, azi îi alegeți, mâine îi dați afară, poimâine își dă demisia, treaba dumneavoastră, dar într-un stat nu se funcționează astfel. Trebuie să ai grijă cu mecanismele de stat, cu oameni care conduc instituții cheie”, a mai spus Predoiu în discursul din Parlament.
El i-a luat apărarea și Alinei Bica, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, condamnată la 4 ani de închisoare într-un dosar de corupție. ”Îmi reproșați despre Bica și Hosu. Oameni buni, Alina Bica, cât a fost în minister, a respectat legea la virgulă. Dacă Alina Bica a făcut ceva, a făcut în afara ministerului și e treaba instanțelor, nici a mea, nici a dumneavoastră. Nu vă substituiți aici justiției! Un lucru pot să vă spun sigur: că, în minister, Alina Bica nu a comis nicio ilegalitate, ca dovadă că dosarele pe care le-a avut le-a avut în legătură cu fapte pe care le-a comis în afara ministerului și nu în coordonarea ministerului. Agenția respectivă o includea ca un Secretar de stat, dar nu în coordonarea ministerului”.
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
30 comentarii