G4Media.ro

Predoiu: Voi vota în CSM pentru avizarea proiectului USR de desființare a…

Foto: Cătălin Predoiu (Inquam Photos / Octav Ganea)

Predoiu: Voi vota în CSM pentru avizarea proiectului USR de desființare a Secției speciale / Sper că USR a asigurat sprijinul parlamentar pentru acesta, altfel e doar un exercițiu de imagine

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat, joi, la sosirea la CSM, că va vota pentru avizarea proiectului USR de desființare a Secției speciale și și-a exprimat speranța că USR a asigurat sprijinul parlamentar pentru susținerea acesta, altfel fiind „doar un exercițiu de imagine”.

„E un proiect care are un scop bun, un scop pozitiv, pe care îl susțin, l-am susținut dintotdeauna. Din păcate are și ceva lacune acel proiect în partea de drept tranzitoriu și alte probleme tehnice, pe care sperăm să le îndreptăm la Parlament. Nu fac niciun secret din faptul că voi vota pozitiv, pentru avizare”, a declarat Predoiu.

Întrebat de ce nu a promovat o ordonanță de urgență pentru desființarea Secției speciale, Cătălin Predoiu a replicat că aceasta ar fi fost respinsă în Parlament. Ministrul a precizat că, atunci când propui ordonanțe sau proiecte de legi, este bine „să tatonezi Parlamentul”.

„O ordonanță de urgență ar fi avut o soartă scurtă și tristă în Parlament, pentru că știam că ar fi fost respinsă. Ăsta e și motivul pentru care am evitat să promovez o ordonanță de urgență. Altfel, ar fi fost simplu, dar într-o săptămână, două știam că va fi respinsă, lucru pe care l-am luat la cunoștință discutând chiar direct cu parlamentarii. În general, e bine să tatonezi Parlamentul atunci când promovezi ordonanțe de urgență sau proiecte de lege, ca să vezi ce soartă au. Eu sper că acest proiect a fost pregătit de către colegii din USR, în sensul că ar putea să-i asigure un sprijin parlamentar. Altfel e doar un exercițiu de imagine, dar eu îl susțin”, a afirmat Predoiu.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) are, pe ordinea de zi de joi, proiectul de lege depus la Camera Deputaţilor de USR privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), transmite Agerpres.

Proiectul a fost depus la începutul lunii mai, fiind semnat de 40 de deputaţi şi senatori de la USR, dar şi de deputatul (neafiliat) Ana Birchall, fost ministru al Justiţiei.

CSM trebuie să dea un aviz pe acest proiect, deoarece are legătură cu justiţia şi cariera magistraţilor.

Citește și BILANȚ Secția Specială a trimis în judecată doar patru dosare cu cinci inculpați într-un an de activitate. Un singur magistrat a fost condamnat / Șapte procurori lucrează la SIIJ 

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

17 comentarii

  1. chiar daca ar avea sustinere parlamentara, ar gasi Predoiu o scuza sa mai tina SIIJ in functiune, si PNL au hotii lor

  2. Gata predoiu s-a spalat pe maini de esec…viata merge mai departe

  3. Se tot vorbeste de ministri care ar trebui demisi. De dl. Predoiu nu zice nimeni nimic? Nu, pt ca nu e nimic de zis. Dansul tace in papusoi de cand a ajuns ministru. Ce realizari are de 6 luni incoace intr-un domeniu crucial? Ce a reusit in jumatatea asta de an? Numirile procurorilor in care de fapt nu a avut nimic de spus, nu a avut nicio obiectie la candidatii controversati, vezi Bogdan Licu.
    Au promis desfiintarea Sectiei Speciale si tot arunca pisica in stanga si in dreapta. Dupa decizia rusinoasa la CEDO impotriva Romaniei in cazul Kovesi nu l-am auzit pe dl. Predoiu sa zica nici pas. Era momentul sa iasa in fata si sa ceara raspicat desfiintarea SS si ceva gesturi de onoare la CCR. Dar dl. Predoiu doar simuleaza guvernarea. Mediocru a fost, mediocru ramane.
    Deci cu ce ocazie ia la misto dl ministru opozitia? Aia firava de la USR, nu vorbesc de PSD+ALDE+etc

  4. Pai, USR are vreo 40 de parlamentari. PNL ar fi trebuit sa-si insuseasca proiectul si sa ajute foarte activ la sustinerea lui parlamentara. Or, vedem ca de la PNL dl Predoiu zice ca va vota pentru avizare in comisie si atat!

  5. Ce politician ai devenit intre timp, Predoiule !

    PS. Sa vina parlamentarii USR, PNL si PMP cu totii in Parlament si sa voteze proiectul de lege al USR si chiar daca pica nu va fi un exercitiu de imagine !

  6. Japita ciumata nu spune noi, pnl ci eu voi vota !! Ce dracu sa dea ciumatilor usr, sa voteze asta ? Voi cace cica guvernati, cum votati ? Va da voie ciuma sa votati toti ?!
    Ati venit la guvernare sa revigorati psd !! Daca in octombrie ma uitam bujbeca la promisiunile voastre, acum am inteles ca o parte din psd a dorit sa piarda guvernarea ca sa va faceti voi de tot rasul si ei sa revina pe cai mari !!
    Unde e FaDoino, votul in doua tururi de scrutin ?!! Realizati ce semnal o sa dati parlamentarelor dupa ce Ciuma o sa castige (iar) Bucurestiul ??!!

  7. cu cat e mai putin vizibil un ministru al justitiei cu atat mai bine

  8. Asta e doar o coada de topor si un pupcurist..nimic mai mult…

  9. Predoiu = O aspida si un vasilisc prefacut . Are toate instrumentele sa inchida aest instrument totalitar de control a justitiei , pur si simplu nu vor.

  10. Doamna Scutea, pusa Procuror sef de dom’ Predoiu cu girul dom’ Iohannis tocmai a contribuit in CSM la avizul negativ dat desfiintarii Sectiei Speciale. A dat vot nul, deci neasumare totala, daca nu era acolo era fix acelasi lucru. De-abia numita in functie, doamna Scutea livreaza deja pentru partid. Pardon, pentru partide, pt ca PNL=PSD.

  11. Domnule Ministru, și răspunderea magistratilor când ?????

  12. Vai de capu tau predoiule, mai tii minte cand il atacai pe johanis la televizor ?
    Predoiule, justitia romana este o firma complet neprofitabila! Se consuma muuult mai mult fata de ceea ce produce!

    Salarii 15-25000 ron net per luna
    chirii 500 – 1000 euro net per luna
    pensie la 45 de ani
    pensie mai mare decat salariul
    pe la servici trecem asa, onorific …

    bai baieti, nu credeti ca e prea mult ? si toate astea pe imprumut cu scadenta la 30 de ani! Va bateti joc de cei care vin dupa voi! Cat de nenorociti trebuie ca sunteti ??? La gunoiul istoriei cu voi !

  13. Mai Pierdoiule, cine-i la guvernare ?
    De ce esti doar un uselist mizerabil care incearca sa arunce pisica in curte USR ?
    Fir-ati ai dreacu de comunisti vopsiti in rosu si galben !
    Penelezdeu nu a facut absolut nimic din ce a promis cand a preluat guvernarea.

    • Pnl – promisiuni :
      Reparare legi justiție – zero
      Reparare Cod penal – zero
      Reparare Cod procedura penala – zero
      Procurorii sefi numiți, Licu, Scutea – sclavi
      Alegeri in 2 tururi – zero
      Sefii Jandarmeriei – nederanjati
      Dosar 10 august – zero

      Lista poate continua.
      Pnl + Psd = Usl, lucrurile sunt clare

  14. Dle Ministru , romanii va cer insistent , a lua masuri legale ptr. desfiintaaea emanatiei politice SSJ. Chiar nu vedeti in ce bataie de joc au ajuns romanii. De 30 de ani sunt furati si nimeni nu plateste ptr. marile jafuri , care au adus Romania in saracie. Banii Romaniei , sunt un alte conturi , in aafra , in mobiliare si imobilirae , achizitionate cu bani nremunciti. Pana cand sa mai suportam inactivitea justitiei, ineficienta si furtul organizat prin legi si tot felul de tertipuri? .