
Prefectul Capitalei a decis să nu prelungească starea de alertă în Sectorul 1
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat, luni, că starea de alertă nu va fi prelungită în Sectorul 1.
„Eu sper să nu riscăm să ajungem la situaţia de acum o lună în Sectorul 1. Societatea de salubrizare a dat asigurări că are capacitatea necesară să continue. Evident că situaţia va fi sub monitorizare, având în vedere că este oarecum fragil, toată această perioadă. Instituţiile de care am vorbit mai devreme vor monitoriza încontinuu situaţia din Sectorul 1 şi nu vom ezita să luăm măsuri în momentul în care lucrurile se vor înrăutăţi. Discuţiile sunt dese între Primăria Sectorului 1 şi salubrist pentru a ajunge la un acord pentru o perioadă mai îndelungată. Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a Sectorului 1 se teme că compania de salubrizare nu va avea capacitatea necesară de a presta serviciile mai departe. Asta rămâne de văzut. Nu se impune prelungirea măsurii stării de alertă. Ei îşi vor continua activitatea şi vor funcţiona la capacitate”, a afirmat luni prefectul Capitalei, care a adăugat că decizia a fost luată pe baza informaţiilor primite de la DSP, Garda de Mediu şi Agenţia de Mediu, în contextul în care situaţia salubrităţii în sector este una bună.
Întrebat cum a primit primarul Clotilde Armand vestea că nu va fi prelungită starea de alertă în Sectorul 1 şi dacă a fost chemată la discuţiile de luni de la Prefectura Capitalei, Alin Stoica a răspuns: „Nu. Evident că Primăria Sectorului 1 a fost chemată aici. A venit domnul viceprimar care a discutat cu Romprest. Am ţinut legătură şi cu doamna Clotilde Armand. E vorba de plata serviciilor curente şi le plătesc sau le vor plăti”.
Duminică, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, care a decis prelungirea stării de alertă.
Hotărârea Comitetului Local pentru Situații de Urgență a Sectorului 1 a fost trimisă, duminică, prefectului Alin Stoica, cel care urma să ia o decizie luni, după ce va primi informări de la DSP, Garda de Mediu şi Agenţia de Mediu.
În 23 iulie, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Sector 1, cu acordul prefectului Capitalei, a adoptat o hotărâre privind declararea stării de alertă în privinţa situaţiei deşeurilor, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile.
Sursa foto: G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii