
Prefectul Capitalei anunță că un fost condamnat pentru proxenetism a fost numit în Comisia pentru combaterea violenței în școală într-un oraș din Hunedoara
Prefectul Bucureștiului, Traian Berbeceanu, anunță că un fost condamnat pentru proxenetism, Bogdan Petru Tiberiu, a fost numit din partea PSD în “Comisia pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar” a orașului Geoagiu din Hunedoara.
„În urmă cu mai bine de zece ani, împreună cu echipa BCCO Alba Iulia, structură de elită pe care o conduceam la acea dată, am organizat una dintre cele mai laborioase și spectaculoase acțiuni, codificată “El Paso”, desfășurată la nivel internațional, pentru destructurarea unei grupări infracționale care avea ca preocupări traficul de minori, traficul de persoane, proxenetismul și prostituția, scrie Berbeceanu, pe pagina sa de Facebook.
“Din gruparea infracțională, care număra peste 80 de persoane care acționau în România, Germania, Spania, Italia și Franța, făcea parte și Bogdan Petru Tiberiu, cercetat în stare de arest și condamnat la o pedeapsă de vreo 4 ani închisoare pentru proxenetism. Definitiv. La acea dată am identificat și vreo 40 de victime ale grupării, unele minore”, notează prefectul Capitalei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii