Prefectul Capitalei: Primăriile de sector au obligația să elibereze autorizațiile de construire pentru solicitările înregistrate până la suspendarea PUZ-urilor
Prefectul Capitalei, Toni Greblă, precizează, într-un comunicat de presă transmis luni, că primăriile de sector au obligația să elibereze autorizațiile de construire pentru solicitările înregistrate până la suspendarea planurilor urbanistice zonale (PUZ).
Primarul general Nicușor Dan anunța, în 18 februarie, că Tribunalul București a anulat planurile urbanistice zonale pentru sectoarele 2, 4 și 5, ceea ce înseamnă că, „prin decizii ale instanțelor, toate cele cinci PUZ-uri abuzive de sector sunt acum stopate”. Detalii aici.
„Prefectul Municipiului București a identificat soluția pentru deblocarea situației în cazul documentațiilor de urbanism la nivelul Sectoarelor 2, 4 și 5”, se arată în comunicatul transmis luni de prefectură.
Conform sursei citate, întrucât de la începutul acestui an Planurile Urbanistice Zonale (PUZ) ale Sectoarelor 2, 4 și 5 au fost suspendate în instanță la solicitarea unui ONG, până la soluționarea cauzei, la nivelul autorităților locale, nu a existat o abordare unitară cu privire la procedurile administrative incidente. Astfel, unele primării au continuat procedurile de autorizare pentru solicitările care le-au fost adresate până la data când PUZ-urile au fost suspendate de instanță. Alte autorități publice locale au considerat că și pentru aceste solicitări nu pot continua procedura de autorizare, fiind create, astfel, blocaje în activitatea de urbanism și amenajare teritorială.
„În aplicarea legii și ca urmare a suspendării PUZ-urilor pe cale jurisdicțională, considerăm că autoritățile administrației publice locale sunt obligate să continue procedura pentru eliberarea autorizațiilor de construire pentru toate solicitările înregistrate la primării până la data suspendării PUZ-urilor. În fundamentarea măsurii a fost avut în vedere și punctul de vedere exprimat de Inspectoratul de Stat în Construcții – I.S.C., ca urmare a unei solicitări primite de la Primăria Sectorului 5”, se mai arată în comunicat.
Ecopolis este organizația neguvernamentală care a inițiat litigiul în urma căruia au fost suspendate cele 3 PUZ-uri de sector.
„Acest ONG a făcut ceea ce trebuia să facă (și n-a făcut!) Inspectoratul de Stat în Construcții – adică a apărat interesul public. Reamintesc că am trimis către acest Inspectorat, încă din iulie anul trecut, un raport care conține 23 de motive de nelegalitate privitoare la PUZ-urile de sector, dar în mai bine de jumătate de an nu s-a făcut nicio verificare în legătură cu aspectele semnalate”, spunea Nicușor Dan.
Sursa foto: Facebook/ FMI
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii