Prefectul de Brăila dă asigurări că traseul roiului de lăcuste din Tulcea nu vizează teritoriul judeţului: ”Lucrurile sunt sub control” / Aproximativ 300 de hectare de teren agricol din judeţul Tulcea au fost afectate de lăcuste
Prefectul Brăilei, Iulian Timofei, a făcut public faptul că, din informaţiile pe care le deţine, roiul de lăcuste care a afectat aproximativ 300 de hectare de teren agricol din judeţul Tulcea, nu va ajunge în judeţul Brăila, informează Agerpres.
„Astăzi dimineaţă am luat legătura cu Instituţia Prefectului – Judeţul Tulcea, ocazie cu care am abordat problema cu care se confruntă judeţul vecin din cauza invaziei de lăcuste. În urma discuţiilor purtate, am fost asigurat că, la acest moment, lucrurile sunt sub control în zona Măcin şi că autorităţile locale au un plan bine-stabilit în acest sens, urmând a demara aplicarea unui tratament aviochimic împotriva insectelor dăunătoare. De asemenea, din informaţiile primite reiese că traseul roiului de insecte nu vizează judeţul Brăila”, a declarat Timofei.
Aproximativ 300 de hectare de teren agricol din judeţul Tulcea, situate între comuna Greci şi oraşul Măcin, au fost afectate de lăcuste, iar autorităţile judeţene au decis iniţierea procedurii de combatere a dăunătorilor. O comisie numită prin ordin al prefectului de Tulcea va evalua în perioada următoare pagubele produse de insecte.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii