Prefectul de Constanța: În judeţ sunt 3.000 de familii care nu au electricitate, ele trăiesc 1918 nu doar la nivel spiritual, ci şi din punctul de vedere al condiţiilor de trai
Mii de persoane au asistat, vineri, la parada de Ziua Naţională a României care a avut loc în centrul municipiului Constanţa. Prefectul a afirmat că în judeţ mai sunt 3.000 de familii care nu au electricitate, la o săptămână de la vântul puternic care a produs avarii, relatează News.ro. ”Trei mii de familii care trăiesc 1918 nu doar la nivel spiritual, ci şi din punct de vedere al condiţiilor de trai. Din 1918 pe actele noastre de identitate scrie România. Poate că ar trebui să transpunem sentimentele pe care le avem când rostim acest cuvânt România şi în viaţa cotidiană şi nu e complicat. Ar trebui să ne facem treaba pentru care suntem plătiţi prin salarii sau dividende”, a subliniat el.
Manifestările dedicate zilei de 1 Decembrie au debutat cu ceremonia militară şi religioasă care a avut loc la Monumentul ”Victoriei” din Parcul Arheologic.
De la ora 11:00, a început defilarea detaşamentelor cu personal şi tehnică a instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. La paradă au participat şi două plutoane de militari francezi şi americani dislocaţi în baza militară Mihail Kogălniceanu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu