
Prefectul de Prahova, după ce șeful Salvamont Predeal a fost atacat şi rănit grav de un urs: Cota de recoltare a urşilor trebuie crescută / Trag un semnal de alarmă că aceste cazuri vor fi tot mai frecvente odată cu încheierea sezonului rece
Prefectul de Prahova, Emil Drăgănescu, trage un semnal de alarmă în privinţa urşilor care coboară tot mai des în oraşe şi afirmă, în contextul în are un salvamontist a fost atacat de un urs pe o stradă din Prdeal şi rănit foarte grav, că autorităţile ştiau de mai mult timp că se va ajunge aici întrucât cota de recoltare a urşilor repartizată fiecărui judeţ este insuficientă raportat la numărul mult prea mare al acestor animale sălbatice. „Aceste cazuri vor fi din ce în ce mai frecvente, odată cu încheierea sezonului rece”, afirmă prefectul, citat de News.ro.
„Era de aşteptat (atacul unui urs pe străzile din oraşele de munte, n.red.), nu este o surpriză, noi, autorităţile, care ne confruntam de foarte mult timp cu această problemă, ştiam că se va ajunge aici”, a declarat, luni, prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu, într-o intervenţie telefonică la Digi24.
Prefectul afirmă că, „din păcate”, cota repartizată fiecărui judeţ pentru recoltarea urşilor este insuficientă.
„Am spus lucrul acesta de la momentul apariţiei actului normativ prin care a crescut cota. Bun, este un pas, se recoltează mai mult, dar insuficient. Populaţia de urşi este mult, mult prea numeroasă comparativ cu normalul şi cu istoricul lor, ceea ce înseamnă că din punctul meu de vedere ar trebui să aibă loc în curând o nouă revizuire şi cotele respective să fie crescute”, a explicat prefectul de Prahova.
Drăgănescu spune că sunt, desigur, „fel de fel de organizaţii non-guvernamentale” care susţin ca acest număr de recoltare a animalelor periculoase să nu fie crescut, dar că el trage un semnal de alarmă.
„Eu, ca reprezentant al autorităţilor prahovene, trag un semnal de alarmă şi spun că aceste cazuri vor fi din ce în ce mai frecvente acum, odată cu încheierea sezonului rece”, a mai declarat prefectul de Prahova.
Acesta a explicat, în privinţa incidentului de la Predeal, că procedura este foarte simplă şi anume, primarul, ca preşedinte al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgentă, convoacă absolut toate instituţiile cu atribuţii, inclusiv reprezentanţii fondului de vânătoare din zona respectivă şi în cel mai scurt timp ursul respectiv trebuie identificat şi recoltat.
Duminică seară, un salvamontist a fost atacat de un urs pe o stradă din Predeal , fiind rănit grav. În prezent, acesta se zbate între viaţă şi moarte la spital.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii