
Prefectura București despre Congresul PNL cu 5.000 de participanţi: Astăzi, la 2,33 la mie, ar participa maxim 2.500 de persoane în interior sau peste 2.500 de persoane, dacă toate sunt vaccinate
Subprefectul municipiului Bucureşti, Antonela Ghiţă, care a preluat atribuţiile de prefect, afirmă că, având în vedere condiţiile existente sâmbătă, când indicele de infectare în Capitală este de 2,33 la o mie de locuitori, Congresul PNL s-ar putea desfăşura cu peste 2.500 de persoane doar dacă toţi participanţii ar fi vaccinaţi cu mai mult de 10 zile înaintea evenimentului, anunță News.ro.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Întrebat sâmbătă, dacă va fi posibilă organizarea, săptămâna viitoare, a Congresului PNL în condiţiile în care Capitala se apropie de rata de 3 la o mie de locuitori, prefectul Capitalei a arătat că, în condiţiile actualei rate de infectare, evenimentul nu ar putea avea loc decât cu jumătate dintre participanţi dacă nu toţi sunt vaccinaţi.
„O să vedem care vor fi condiţiile sanitare, adică ce se va impune. Astăzi, pentru că avem 2,33 la mie, condiţiile de respectare a unui astfel de eveniment înseamnă 2.500 de persoane maxim în interior, care au dovada vaccinării, testului PCR negativ sau a trecerii prin boală. Sau peste 2.500 de persoane doar dacă toate persoanele sunt vaccinate şi au trecut 10 zile de la schema completă de vaccinare”, a declarat Florela Antonela Ghiţă.
Oficialii PNL au declarat, sâmbătă, că aproximativ 20% dintre participanţii Congresul PNL din 25 septembrie nu sunt vaccinaţi. Estimările realizate în partid arată că aproximativ 80% dintre delegaţii la Congres au fost imunizaţi prin vaccinare. De asemenea, liderii partidului au anunţat că lucrărilor Congresului se vor desfăşura la Romexpo.
sursa foto: PNL Sibiu
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ei nu sunt afectați de ciumă, pentru că ei sunt ciuma.
Florincitu se teme ca daca va sustine dezbaterea si votul online la Congres atunci, poate ca si CCR va lua in considerare semnaturile transmise prin fax sau digital pentru motiunea de cenzura initiata de pluseristi si auristi.
De ce nu avem o unitate de parchet in drept constitutional?
zugraveste intii casa la parchetul la urma .
trage viborva la greu
Pai, CCR are zugraveala, parchetul in drept ii lipseste.
SIIJ n-ar avea asemenea competente?
La cât îl cunosc eu pe Cîțu, intuiesc că prin manevrarea prezenței la Congres se va încerca vicierea votului! Vedem…
nu iti mai trece nici cu carbaxin
Dacă ăștia zic că au 80% vaccinati, cel mai probabil abia se apropie de 70%.
Fascinantă țară în care premierul, mare „finanțist”(canci), a crezut că a învins pandemia, deși ar fi trebuit să vadă, să stie cum evoluează Valul 4 după exemplele altor țări și i se duce dreakului congresu’ fix cu câteva zile înainte.
Dacă se aprobă dracia de congres cu nspe mii de papitoi, DSP ul trebuie să lase si concertul cu nspe mii de oameni din aceeași zi.
Io zic că papitoii penelisti scot macar o excepție, ceva.
Apare acusicutza aurolaca politică de Gorghiutza Oltenutza și o să fluture niste „docomente” din care să rezulte, conform spuselor ei, că 5000 de papitoi plus consilierii plus staff ul plus șoferii la papitoi(toti ăștia se duc spre 8 000) pot să facă orice vor mușchii lor într-un Bucuresti lăsat la voia lui virusache de un guvern iresponsabil condus de un mitoman repetent.
ce zici ti-ai luat medicamente sovietice si te-ai facut bine ?
trage viborva la greu
Eu zic ca USR este pe primul loc dupa ce a parasit guvernarea ,dar cred ca se intorce
O sa muriti de ris cind o sa vedeti ca Orban nu s-a vaccinat de frica . Adicatelea Citu cistiga de unul singur .
Da chiar , nu l-am vazut pe orban la tv facind vaccinul .
M-ati zapacit de cap . Nu mai stiu cine cu cine tine ,cine cu cine scrie . E o brambureala totala , dar imi plac textele care tin cu USR si cu intoarcerea la guvernare .Viva USRPLUS .Poate condus de Ciolos , favoritul meu . Are si deschidere in exterior , pe cind Barna nu trece granita ca si Orban care nu trece testul de vaccinare nefiindu-ne aratata nici o poza cu el .
Ba! nu stii nimic poate candida si din postura de nevaccinat dar pierde multa sustinere dintre aia 80 de procente care au facut vacinul .Clona ce esti .
Meri ba gica te te culca
gica esti asa sau asa te-a facut muma
Ba da timpit e gica asta !?
Ba nu sau ba da ? asa e el !Zombilica e mai destept oleaca .
E clar! ma mut pe alt SITE sa imi exprim parerile . Aici e dezastru .
ba natarailor eu sunt Riri
Nu se pune gripa Corvig cu liberalii, sufla Supermen o data de se duce tot virusul la plusereu. 😂
Sunt toti vaccinati impotriva bunului simt si a corectitudinii Vaccin foarte eficient introdus chiar de PM la care a dat rezultate exceptionale Cuie Matu