G4Media.ro

Prefectura Cluj a instituit o celulă de criză pentru identificarea sursei mirosurilor…

Sursa Foto: cluj24.ro

Prefectura Cluj a instituit o celulă de criză pentru identificarea sursei mirosurilor din mai multe localităţi / Autorităţile au făcut solicitări către meteorologi în vederea analizării traseelor curenţilor de aer pentru depistarea surselor de mirosuri

Instituţia Prefectului a convocat reprezentanţii mai multor instituţii clujene pentru identificarea sursei mirosurilor neplăcute sesizate de cetăţeni din Cluj-Napoca şi din localităţi limitrofe în ultimele zile, transmite Agerpres.

„Urmare a situaţiei privind mirosurile apărute în ultima perioadă, atât în municipiul Cluj-Napoca, cât şi în împrejurimi, prefectul judeţului Cluj, doamna Irina Munteanu, a convocat în cursul zilei de ieri, 4 septembrie, o şedinţă de lucru cu reprezentanţii tuturor autorităţilor care au competenţe în domeniu, urmare a verificărilor din teren. În baza sesizărilor privind mirosurile, primite începând din 25-26 august, de la locuitorii cartierelor Mărăşti, Dezmir, Gheorghieni şi Someşeni, au avut loc în repetate rânduri controale de specialitate.

Agenţia de Protecţia Mediului Cluj, alături de Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean, cu Direcţia de Sănătate Publică a judeţului, cu reprezentanţii Consiliului Judeţean şi împreună cu cei ai Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) au inspectat Centrul de Management Integrat al Deşeurilor (CMID), nedepistându-se depăşiri ale nivelului maxim admis de hidrogen sulfurat (H2S)”, se arată într-o informare trimisă, marţi, de Prefectura Cluj.

Reprezentanţii instituţiilor abilitate au făcut şi alte verificări, dar fără a identifica nici de această dată sursa mirosurilor.

„Ulterior împrăştierii, în perioada 28-29 august, cu îngrăşământ de la o fermă de pui pe o serie de terenuri de pe raza comunei Aiton, instituţiile cu atribuţii în domeniu, în baza sesizărilor primite, au demarat şi în această zonă verificări în teren. De asemenea, s-a organizat o celulă de criză care să analizeze cele două situaţii în regim de urgenţă. În urma verificărilor efectuate sâmbătă, 2 septembrie, la CMID nu s-au constatat depăşiri ale nivelului admis de hidrogen sulfurat (H2S).

În ceea ce priveşte administratorul fermei de pui care a depozitat şi împrăştiat îngrăţământul natural pe terenuri, conform avizelor şi contractelor în desfăşurare şi care le-a îngropat prin ararea terenurilor după împrăştiere, acesta a pus la dispoziţia autorităţilor documentaţiile proceselor tehnologice şi a cooperat în efectuarea de măsurători. În cadrul analizelor de aer efectuate de către Agenţia de Protecţia Mediului, nu s-au constat nici în acest caz niveluri ridicate, peste limitele admise de hidrogen sulfurat”, se mai arată în informarea Prefecturii Cluj.

În plus, în cursul dimineţii zilei de 3 septembrie, Oficiul pentru Studii Pedologice şi Agrochimice Cluj a efectuat prelevări pentru analize de la adâncimi diferite ale solului, urmând ca în câteva zile să fie finalizat buletinul de analiză. Sunt cooptate pentru contraexpertiză atât Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean, cât şi Direcţia pentru Agricultură a judeţului, la fel şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj pentru analizarea mostrelor de îngrăşământ natural, în vederea stabilirii respectării procedurii de biosterilizare a dejecţiilor în prealabil de a fi împrăştiate.

Totodată, autorităţile au făcut solicitări către Centrul Meteorologic Transilvania Nord în vederea analizării traseelor curenţilor de aer pentru depistarea surselor de mirosuri.

„În completarea procedurilor de analiză desfăşurate, Agenţia de Protecţia Mediului judeţeană a amplasat în cursul zilei de ieri o pompă de analize de aer pentru 24 de ore, în proximitatea terenului fertilizat cu îngrăşământ provenit de la ferma de pui. De asemenea, a solicitat în regim de urgenţă, deplasarea unui autolaborator al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, fiind aşteptat începând din cursul zilei de astăzi, în vederea analizării în mod extins a calităţii aerului din ambele zone potenţial degajatoare de mirosuri.

Situaţia este monitorizată îndeaproape de către autorităţile de profil pentru identificarea cauzelor surselor de mirosuri, care au generat disconfortul olfactiv al comunităţilor din proximitate şi pentru stabilirea măsurilor care se impun urmare a rezultatelor cumulate ale tuturor testărilor”, conchid reprezentanţii Prefecturii Cluj.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Ok, după gargara asta de limbaj de lemn, nu se află vreun clujean pe site să ne lămurească ce se întâmplă acolo?

  2. Probabil problema de acest fel se poate rezolva daca prefectura sau primaria se implica serios si bate la cap garda de mediu. Bineinteles ca daca ambele tac malc si sunt in cardasie cu cei care polueaza, nici garda de mediu nu va veni sa faca treaba…

  3. Situația este monitorizată cu zero rezultate. Concluzia: sunteți plătiți degeaba.