G4Media.ro

Prefectura Suceava vrea să depună plângere penală împotriva autorilor unui material video…

sursa foto: suceavanews.ro

Prefectura Suceava vrea să depună plângere penală împotriva autorilor unui material video legat de condițiile de muncă de la Ambulanță

Prefectura a formulat o plângere penală, care a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, după ce în presă au fost prezentate informaţii „în mod trunchiat şi distorsionat” referitor la activitatea ambulanţierilor suceveni, în contextul evoluţiei infecţiei cu noul coronavirus, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Diana Găşpărel, citată de Agerpres.

Sursa citată precizează că, pentru a verifica veridicitatea şi acurateţea informaţiilor vehiculate, a fost convocată în regim de urgenţă o şedinţă operativă la sediul Prefecturii la care au participat prefectul Alexandru Moldovan, subprefecţii Laura Morar şi Prorociuc Daniel, subsecretarul de stat Ovidiu Şandor, inspectorul-şef al ISU Suceava, col. Costică Ghiaţă, şi directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ), Alexandru Lăzăreanu.

”Având în vedere că informaţiile difuzate au fost prezentate într-un mod trunchiat şi distorsionat, fără minima verificare a situaţiilor reale, se poate aprecia că această manieră de dezinformare a publicului larg constituie o formă gravă de atingere a demnităţii personale, prestigiului şi profesionalismului cadrelor medicale care activează în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava, cu consecinţe grave în ceea ce priveşte calitatea actului medical, a serviciilor medicale şi a profesioniştilor din domeniu”, arată sursa citată.

Potrivit Prefecturii, în cadrul SAJ Suceava au fost asigurate pentru angajaţi materiale de protecţie, începând cu 1 martie şi până în prezent, stocurile fiind suficiente.

În acelaşi timp, toţi angajaţii au fost instruiţi în cadrul unui protocol de lucru, confirmat cu dată şi semnătură, cu privire la obligativitatea de a utiliza toate mijloacele de protecţie necesare desfăşurării activităţilor specifice în contextul situaţiei epidemiologice existente în judeţ.

Postul de televiziune Digi a difuzat, miercuri, un material despre condițiile de muncă de la Serviciul de Ambulnață Suceava, unde s-a înregistrat primul caz de deces provocat de coronavirus în rândurile personalului medical.

Un angajat infectat cu COVID-19 de la Serviciul de Ambulanţă Suceava a povestit pentru Digi24 că a fost sunat de colegul care a murit, în ziua în care i s-a făcut rău, și acesta i-a spus că fusese trimis la cinci intervenții cu același combinezon:

„O colegă era în spital prima şi eu am fost al doilea. Şi colegul care a murit ieri m-a sunat în ziua în care i s-a făcut rău la serviciu: Tu cum te simţi, că eu, uite, nu mai pot. Ăştia m-au trimis la cinci solicitări cu acelaşi combinezon. Zic: cum aşa? Au zis să nu mă mai dezbrac, că sunt încă patru cazuri pe masă şi trebuie să mă duc după ele. Nu te mai dezbrăca! Şi zic: maşina când ai dezinfectat-o? Păi după al cincilea caz”, a povestit angajatul de la Ambulanța Suceava.

Angajatul de la Ambulanța Suceava face acuzații grave. El susține că sunt angajaţi pozitivi la coronavirus care au fost chemați la lucru: „Sunt angajați pe care i-a chemat la lucru şi ei sunt pozitivi. Sunt care lucrează pozitivi. Le-am spus: voi sunteţi caz penal fraţilor, ce faceţi voi? M-am interesat, la Bucureşti, a zis că până nu dă DSP verdict că trebuie să mergi la serviciu, că eşti negativ, în regulă, nu, nu … poate să te cheme naiba la serviciu.

Un coleg m-a sunat de acasă, ambulanţier, ieri sau alaltăieri. Mă cheamă la serviciu directorul medical, m-a sunat şi noroc, zice: doamna doctor, dar eu sunt în perioada de două săptămâni, n-am terminat-o. Doar ştiţi că-s pozitiv. Cu o zi înainte, zice el, m-a sunat poliţia. Zice: tu eşti cutare, ai grijă că nu ai voie să ieşi din casă, că te legăm. A doua zi au venit gardienii publici şi l-au căutat, la balcon l-au pus să iasă. Şi după ce i-a spus: doamna doctor, eu nu pot veni la lucru că poliţia uite aşa mi-a spus, că nu am voie să ies din casă. Păi, atunci stai în casă.

Sursa foto: suceavanews.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

22 comentarii

  1. Dezinformarea e doar o alta traditie romaneasca.

    Antena 3 ne minte de atat de multi ani, incat nu pot concepe viata fara Antena 3 si rolul lor in pastrarea romanilor intr-o stare de teroare si confuzie.

  2. pentru a verifica veridicitatea şi acurateţea informaţiilor vehiculate, a fost convocată în regim de urgenţă o şedinţă operativă” – cum au verificat ei, pe loc, in sedinta, veridicitatea si acuratetea faptelor. 😆

    Ba nevlegilor, pai la voi, birocratii, numa’ constituirea unei comisii de ancheta dureaza 5 zile … cum ati tras voi concluziile pe loc?! Ah, da, stiu: cu urgenta, ca este Stare de Urgenta. 🙂

  3. De ce? Oare apară ceva prieten? Daca nu are nimic de ascuns, nu înțeleg motivul

  4. Mortul e de vină!

  5. Deci asa incepe orice regim totalitar. Ne criticati? Punem legea pe voi!

  6. Prefectura Suceava sa faca bine sa implementeze plata cu cardul la iesirea de la morga Spitalului Judetean, ca specialistii au avertizat in nenumarate randuri ca plata cash prezinta risc de infectare cu Covid19 !
    PS. Domnii ciocli au tot ce le trebuie: materiale de protectie si dezinfectant, sa n-ajunga la randul lor pe mana altor ciocli si sa asistam in felul acesta la un adevarat ….lant al slabiciunilor…?!

  7. Prefectura Suceava incearca sa intimideze martori la incopetenta, dispretul autoritatilor fata de ambulantieri. Bai ucigasilor, mor oameni cu zile din cauza politrucilor, rudelor, amantelor bagate la un loc caldut. Nu va convine bai jeguri umane, ascundeti va cat mai aveti timp.

  8. Prefectura Suceava? consiliul Judetean? Sa vezi procese colective dupa terminarea pandemiei…. sa vedem pe unde vor scoate camasa Flutur, Rambu & Co!!! Ca de obicei, pumnul in gura ca totul sa arate frumos si coafat vazut dinafara!
    Aferim!

    • Ne asteptam sa fie un termen de judecata pentru aceste procese „rasunatoare” undeva in 2029.

      Pe ce imi bazez predictia: firma care a poluat in Bucuresti are procesul inceput in 2011 si urmatorul termen este in iunie 2020.

    • 2029? Ce atâta grabă, Sandule?! E tragic – comic optimismul unora, cu privire la „ascundeți-vă, va vine rândul”. Cu siguranță, ca și până acum. De-aia lucrurile merg asa bine în ro, ca justiția își face treaba și democrația înflorește.:)

  9. Usor, usor se reface consiliul judetean de pe timpul pcr unde tov secretar coordona chiar si Secu.Mama da-ne putere!

  10. Mafia medicala are tentacule peste tot. De cand e treaba prefecturii sa apere onoarea Ambulantei? Cu oceanul de minciuni de la Antena 3 ce facem?

  11. Suceava este „moartea in vacanta” din cauza administrarii pnl. Flutur a intrat in co si tace…nu spune nimic. O sa se duca si el dupa dragnea

  12. Purtator de cuvant: Diana Spagarel. Oare ce o avea de spus? :)))))))

  13. !Aveti ce votati.

    eu spun demult, ca domnia-voastra nu stie sa citeasca…

    asta cu priceputul se face in clasa a doua..

    e vorba de postul Digi!

  14. ceva procese de constiinta nu exista pe la Suceava, pe la conducerile in cauza?

    constiinta responsabilitatii s-a diluat…suntem raniti in mandria de suceveni?

    acolo mor oameni..

  15. Cui au înaintat plângere către parchet ?

  16. BRAVO PNL!!!! dati in judecatat pe toti, si pe morti ca au murit fara aprobare , ca voi sunteti extraordinari va iubim, romanica normala,

    dar-ar ciuma in voi de ciuma galbena si luati si ciuma rosie cu voi in groapa

  17. DE ASTA VA FUTE GRIJA ACUM DE PLANGERI PENALE MM DE BUGETARI

  18. Nici o plangere penala din partea Prefecturii si impotriva celor care se ocupa de angajarile de la ambulanta Suceava, unde toate posturile sunt ocupate doar cu pile si spagi? Sau a fostului manager de la Spitalul Judetean, unde, se spune, posturile de asistent medical se vindeau cu 5.000 euro, iar cel de medic incepand de la 10.000 euro?