G4Media.ro

Premiați național, evacuați local: Asociația Amural din Brașov își suspendă proiectele culturale…

Sursa foto: Facebook / Allen Coliban

Premiați național, evacuați local: Asociația Amural din Brașov își suspendă proiectele culturale din cauza opoziției consilierilor locali PSD și PNL

Asociația Amural din Brașov anunță că toate proiectele pe care le derula în oraș vor fi anulate după ce consilierii locali au decis ca două dintre ele să nu mai primească sprijin, arată asociația într-un comunicat de presă.

După ce asociația a primit premiul Expoziția Anului la Premiile în Cultură la Brașov din luna februarie, dar și recunoașterea națională la Premiile AFCN pentru proiectul Brașov Underground Museum (BUM), politicienii locali și funcționarii Primăriei Brașov ar fi blocat cele două proiecte, BUM și Grădina Visssual.

Consilierii locali PSD si PNL i-ar fi acuzat pe cei de la Amural că sunt „useriști” și astfel au decis să le stopeze proiectele, potrivit Aktual24.

Brașov Underground Museum a fost un proiect pentru un muzeu neconvențional dedicat artelor new media (arte ce folosesc tehnologia) din România. Desfășurată in galeriile abandonate din zona După Ziduri, expoziția a adunat 14 artiști si 3 elevi ai Liceului de Arte Brașov ce au expus in timpul sezonului cald în subteran, conturând astfel un nou și inedit spațiu cultural in zona istorica a Brașovului.

Proiectul Parc Cultural După Ziduri și propunerea unui muzeu de arte new media în galerii a fost susținută de semnăturile a peste 3.500 de oameni, semnături depuse oficial la Primărie în anul 2020, însă după momentul deschiderii, funcționarii primăriei au început să pună condiții considerate imposibile de asociație: intrarea să fie gratuită, toate achizițiile proiectului să fie cedate Primăriei, Asociația să plătească chirie asemenea unei terase din centru, susțin membrii asociației Amural.

La doar două luni după ce proiectul a demarat cu acordul Primăriei, Amural Festival Vizual a fost închis de către Consiliul Local pentru că nu are aviz de funcționare.

În cele 2 luni de funcționare, 4.368 de vizitatori au plătit bilet de acces (10 sau 20 de lei în funcție de vârstă) și peste 5.000 au vizitat gratuit muzeul în cele 4 zile ale Amural Festival Vizual, Noaptea Albă a Galeriilor și la vernisaj. Biletele au fost fiscalizate conform legii și Asociația a plătit impozit pentru aceste încasări.

Astfel, după cum au declarat membrii asociației, aceștia s-au simțit tratați „nu ca oameni de cultură și servitori fideli ai comunității brașovene, ci ca infractori”.

„După ce două proiecte au fost închise forțat, este firesc că al treilea, Amural Festival Vizual, nu va mai avea loc”, a declarat organizația.

Sursa foto: Facebook / Allen Coliban

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

18 comentarii

  1. Rusine pnlpeeseedee.ati luat-o pe urmele lui piutin.va e frica si de umbra voastra.tot mapamondul stie ce dezastru a facut pnlpeeseedee in tara.

    • Mănânci că _kt, ca orice usr ist!

    • cum definesti, dom’le preş ioihan, in programul tau „Romania educata”, consilierul peeseedee si consilierul peeneelee care suspenda proiecte culturale premiate?rusine ioihan

    • cum definesti, dom’le preş. ioihan, „consilierul Catalin” dupa felul de exprimare pe un forum?

  2. Cultură? Pentru un popor de vite?

  3. PSD si PNL au gandire de rusnaci: „daca nu sunt ai nostri si nu ne iese si noua ceva (un comision sau macar un vot), ii lichidam. Nu conteaza ca proiectul aduce un plus pentru comunitate. Ne doare undeva de cultura si comunitate” Ceea ce fac PNL si PSD la Basov se petrece in toata tara.

    • tu chiar crezi ce scrie in articol? functionarii nu fac nimic din ce nu le ordona PRIMARUL. Ei nu-s factorul decizional, ci primarul e. Asociatia daca nu indeplineste criterile, sa nu mai organizeze nimic pe banii contribuabililor

  4. Cine nu lauda mafia PSD-PNL-UDMR e catalogat rapid ca fiind userist, am vazut de sute de ori asta de la prostacii USL.
    La USL-isti si fanii lor, cultura se rezuma la manele, iar cine nu-i manelist e sigur userist. 😛

  5. Mentalitate de înapoiați care distrug tot ce nu le e supus.

  6. La Timisoara se intampla acelasi lucru…..psd-pnl impotriva proiectelor😡

    • Proiectul lui Johannis se dovedeste de 1000 de ori mai nociv decat democratia originala a lui Iliescu

  7. Nici o problema. O sa faca banci „smart” cu 20k lei bucata pentru doua prize USB conform propunerii PSD-ului local.

  8. Alti papaciosi de bani nemultumiti.

  9. Tatiiii…. pluseriștii din amuralul ăsta trebuiau să fie deja priponiți, în frunte cu pocNitoarea văcsuită-n roz.
    Bine că scăpăm în curând de devianții ăștia.

  10. Astea sunt proiecte pluseriste woke 🤮🤮🤮🤮🤮

    • Am ajuns vremea sa vad fenomene de-astea trumpanzee si in Romania, sa ma ierte Dumnezeu. Ajung sa cred ca internetul a fost o greseala. Am fost la Amural in 2019 si a fost foarte frumos. Nu am vazut absolut nimic politic, nici macar tangential. Daca imi explici si mie ce e „woke” sau ce americanisme copiate de pe Youtube mai ai tu pe sub maneca la niste proiectii pe niste ziduri iti dau 5 lei.

  11. Beeei, useristilor, voi nu pricepeti ca sunteti pe mosia mafiei? Tara asta e a USL-ului, taica, lasati-ne cu cultura ca noua nu ne pasa decat de orzoaica (prietenii stiu de ce).