G4Media.ro

Premieră: Banca Națională a respins o sinecură PNL la Fondul de Garantare.…

Foto: Pexels.com

Premieră: Banca Națională a respins o sinecură PNL la Fondul de Garantare. Imediat, liberalii au numit persoana respectivă în Consiliul de Administrație de la Fondul de Contragarantare unde ia 12.600 de lei lunar

Băncii Naționale a României a respins, în urmă cu câteva luni, o propunere de numire în Consiliul de Administrație de la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii făcută de ministerul de Finanțe condus la acel moment de liberalul Alexandru Nazare.

Banca Națională a invocat lipsa de experiență a persoanei nominalizate, pe nume Alina Monica Movileanu (37 de ani), aceasta fiind șef de birou la Societatea de Transport Public București.

Cu toate acestea, Ministerul de Finanțe a continuat să o sprijine pe Movileanu și a numit-o imediat în Consiliul de Supraveghere de la Fondul de Contragarantare unde aceasta primește aceeași indemnizație, de circa 12.000 lei lunar.

Contactată de G4Media, Movileanu a declarat că nu este membră de partid și că a cerut de la Banca Națională justificarea deciziei de respingere, dar nu a primit răspuns, până în prezent.

Decizie în premieră a Băncii Naționale a României (BNR). La începutul lunii iunie, instituția a trimis la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) o adresă în care comunica faptul că Alina Monica Movileanu, unul dintre membrii din Consiliul de Administrație, nu îndeplinește ”condițiile de experiență adecvată naturii, întinderii și complexității activității instituției financiare nebancare și responsabilităților încredințate”.

Sursa: Monitorul Oficial

Adresa a ajuns la FNGCIMM înainte de ședința Adunării Generale a Acționarilor din 5 iunie 2021, dată la care Ministerul de Finanțe pregătea prelungirea mandatului lui Movileanu – acesta fusese numită provizoriu în funcție, pe 4 luni, în februarie 2021.

Drept urmare a poziției BNR, în ședința AGA din 5 iunie s-a constatat vacantarea de drept a poziției de membru CA deținută de Movileanu.

Cu toate acestea, pe 1 iunie, cu câteva zile de această ședință, Movileanu fusese votată pe un post similar – membru în Consiliul de Supraveghere de la Fondul de Contragarantare –, nominalizarea venind tot din partea Ministerului de Finanțe. Mandatul acesta este tot pentru patru luni, poate fi prelungit la șase luni, și prevede încasarea unei indemnizații apropiate de cea de la FNGCIMM: 12.600 lei lunar brut.

Verificările G4Media în arhiva numirilor de membri în Consiliul de Administrație de la FNGCIMM indică faptul că decizia de respingere, de către BNR, a numirii unei persoane în Consiliul de Administrație este o premieră.

Purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale, Dan Suciu, nu a oferit detalii despre situație, rezumându-se să declare că ”BNR transmite avize conform reglementarilor in vigoare. Nu facem comentarii suplimentare în legătură cu avizele emise sau persoanele în cauză.”

La rândul ei, Alina Monica Movileanu a afirmat, pentru G4Media, că a cerut de la BNR explicații pentru a afla fundamentarea adresei, dar că, până în prezent, nu le-a primit. Ea a adăugat că se consideră calificată pentru postul de la FNGCIMM, ocupând, de-a lungul carierei, mai multe funcții de conducere în cadrul Societății de Transport Public (STB) București.

Conform CV-ului postat în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere de la Fondul de Contragarantare, la STB Movileanu este șefă Birou Învățământ în Sistem Dual, având drept atribuție gestionarea programelor de școlarizare ale celor care, în baza unor parteneriate, studiază în școli profesionale pentru ca, la absolvirea cursurilor, să devină angajați ai Societății de Transport Public.

Anterior, la STB, unde este angajată din 2010, a mai fost șefă a Biroului Plan Organizare și economist. A absolvit studii economice la Universitatea Română-Americană în 2008, instituție unde, doi ani mai târziu, și-a susținut dizertația de master în domeniul Control Financiar Fiscal.

Înainte de a ajunge la STB, Movileanu a fost angajată a unei firme de IT și a uneia de distribuție de băuturi alcoolice. La ”Competențe și cunoștințe utilizare PC”, Movileanu a menționat în CV ”Microsofft Office (Word, Excel), Openoffice, Outlook, Sistem informatic SAP).”

Referitor la modul în care a ocupat posturile de la FNGCIMM și Fondul de Contragarantare, Movileanu a declarat că ”Pur și simplu am fost nominalizată” și a susținut că nu este membră de partid.

Ministru al Finanțelor în perioada în care Movileanu a fost desemnată în cele două Consilii, ca urmare a nominalizărilor acestui minister, a fost liberalul Alexandru Nazare (revocat din funcție de premierul Florin Cîțu în luna iulie). În mandatul său, în CA-ul de la FNGCIMM a fost numită, în aprilie 2021, și Anca Boagiu, cea care l-a lansat în politică pe Nazare, în anii 2000. Acesta nu a răspuns mesajelor și apelurilor telefonice ale reporterului G4Media. În prezent, Nazare este senator PNL.

Controlate de Statul Român, prin Ministerul de Finanțe, cele două Fonduri au o istorie presărată cu numiri pe linie politică în structurile de conducere, posturile fiind vânate pentru indemnizațiile substanțiale.

Pe lista celor au ocupat sau ocupă încă funcții în cele două instituții se numără Radu Stroe, Adrian Ionuț Gâdea, Cristian Socol, Anca Alexandrescu (PSD), Ovidiu Silaghi, Dumitru Nancu (ALDE), Cristian Petrescu (PMP), Gheorghe Pecingină, Alin Văleanu, Andrei Badiu, Bogdan Nicolae Glăvan și Cristian Valeriu Păun (PNL).

Cele două Fonduri sunt vehicule de finanțare a mediului de afaceri prin intermediul unor programe naționale gen Start-Up Nation sau IMM Invest (FNGCIMM) sau de acordare de contragaranții la garanțiile oferite de fondurile de garantare împrumuturilor obținute de persoane fizice (Programul Prima Casă) sau IMM-uri de la instituțiile de credit din România.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. Și până acuma de ce n-a respins propunerile ? Dăncilă ce experiență are, isărescule ?

    • Nu-l puteam lasa pe Tudy Ionescu fara Dancila. Iar experienta lui Tudy este demonstrata video. Cam asta face toata ziua la BNR. O freaca la propriu iar multumita Dancilei o freaca acum si la figurat.

    • O recomanda talentul…

  2. Dancila (impreuna cu Tariceanu) au votat Statutul BNR in anul 2019. Una dintre clauze este ca Isarescu este guvernator pe viata (unde „pe viata” inseamna pana iese cu picioarele-nainte, nu pana la varsta de pensionare pe care a depasit-o inca din 2014).

    D-aia i-a intors Isarescu serviciul Dancilei.

  3. BNR, decat sa devina un elefant al incompetentelor mai bine ar accelera trecerea mai rapida la moneda euro, si asa toate tranzacțiile economice se raporteaza la moneda euro.De ce sa castige casele de schimb valutar sau băncile comerciale de pe urma schimbului monedei nationale , de ce o mai lalaim poate acum cand avem multi” experti ” la BNR printre care și Dna Dănilă se va realiza acest deziderat.

    • ca sa treci la euro nu mai poti sa iti permiti derapaje, nu mai poti sa tiparesti bani dupa muschiul tau, tu ca tara pierzi din parghiile smecheriilor si trebuie sa functionezi pe bune, ceea ce noi nu vrem.

    • Trecerea la euro presupune incetarea functiilor BNR, implicit a guvernatorului. Ori, Dancila+Tariceanu tocmai ce l-au facut „pe viata”. Citeste functiile BNR si vei intelege.

      Isarescu este cel mai mare rau al Romaniei de dupa 1989.

  4. WOW!!
    Radeati de clientelismul PSDragnea?!
    Uite profesionalism, meritocratie, competenta marca zombilitica!
    Hai AJUNGE, zombiliticilor, plecati acasa cu acest aventurier periculos!!

  5. postul era dat. ce,PNL e CFR, de vinde doua bilete pe acelasi loc?

  6. Nu ete o premiera. au mai fost cateva respingeri de-a lugul anilor in cazul unor persoane evident necalificate.

  7. CORECT AR FI FOST SA SE SPUNA CA A FOST ANGAJAT CARDUL PERSOANEI, NU PERSOANA.

  8. Mi-e si sila sa mai comentez…

  9. Alo, vorbim de următoarea persoana?
    https://www.pwc.ro/en/contacts/m/Monica-Movileanu.html
    ?
    Pentru că lucrează la PricewaterhouseCoopers . Nu la taraba in piața!
    Motoare a articol platit de BNR!!!
    Apoi, domnul Tăpălagă? Cadeți cine scrie pe G4Media!!!

  10. Scuze. Era o coincidență de nume.
    Alta Monica, de la STB, e in articolul vostru.

  11. O fi mai proastă decât Viorica Dăncilă? Nici Viorica nu are experiență bancară, iar de studii și practică , ce să discutăm. Isărescu acceptă numai expirați PSD !

  12. Habar n-aveti voi ce meseriaș manevrează duduca mătărânga cui trebuie 😈