Premieră în Europa: Femeile au devenit majoritare în noul Parlament islandez
Femeile urmează să fe majoritare în noul Parlament al Islandei – o premieră în Europa -, potrivit rezultatelor definitive ale alegerilor legislative, publicate duminică, relatează News.ro.
33 dintre cele 63 de mandate din Althingi, Parlamentul islandez, au fost obţinute de către femei, reprezentând 52,3%, potrivit unor proiecţii care au la bază rezultatul final al alegerilor parlamentare de sâmbătă.
Potrivit unor date compilate de către Banca Mondială (BM), niciuna dintre ţările din Europa nu a depăşit vreodată pragul simbolic de 50% ca număr de parlamentare, iar Suedia ocupa până în prezent primul loc, cu 47% deputate.
Mai multe partide rezervă un număr minim de femei în rândul candidaţilor, însă niciun partid nu impune o cotă de femei în alegerile legislative din Islanda, potrivit International Idea, o organizaţie privind democraţia.
Alte cinci ţări din lume au, în prezent, parlamente alcătuite pe jumătate din femei, potrivit Uniunii Interparlamentare Internaţionale – şi anume Rwanda (61%), Cuba (53%), Nicaragua (51%) şi Mexicul şi Emiratele Arabe Unite (câte 50%).
Islanda se află cu regularitate în avangardă, în cauza femeilor. În octombrie 1975, Islanda a fost teatrul unei mari greve a femilor, fără precedent, care cereau salarii mai bune şi un loc mai important în societate. Islanda, care are în prezent 370.000 de locuitori, a fost prima ţară care a ales în mod democratic o femeie şefă de stat, în 1980. (Foto: Parlamentul Islandei / site oficial)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank