
Premieră în Japonia: Astronautul japonez Koichi Wakata va pleca în a cincea misiune în spaţiu, la bordul unei rachete SpaceX
Astronautul japonez Koichi Wakata va pleca în a cincea misiune în spaţiu – un record pentru un astronaut nipon -, la bordul unei noi rachete SpaceX care urmează să fie lansată în toamna anului 2022 sau mai târziu, a anunţat marţi agenţia spaţială japoneză, informează Kyodo, citată de Agerpres.
Astronautul în vârstă de 58 de ani va urca la bordul celei de-a cincea capsule operaţionale Crew Dragon dezvoltată de compania americană Space Exploration Technologies Corp. (SpaceX) şi va rămâne pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) pentru o perioadă lungă de timp, a declarat agenţia japoneză de explorare aerospaţială.
„Acest zbor care urmează va fi prima mea misiune la bordul unui vehicul spaţial comercial. Salut evoluţiile remarcabile în domeniul spaţial şi activităţile dinamice din sectorul privat pe orbita terestră joasă”, a declarat Wakata, citat într-un comunicat.
Wakata a efectuat până în prezent patru zboruri spaţiale – trei misiuni la bordul unei nave spaţiale americane, în 1996, 2000 şi 2009 şi una la bordul unei capsule spaţiale ruseşti Soyuz, în 2013.
Aceasta va fi cea de-a treia expediţie pe termen lung a lui Wakata la bordul ISS, după misiuni similare în 2009 şi 2013.
Wakata a declarat că ”este o onoare” pentru el să fie astronautul JAXA aflat la bordul noii capsule spaţiale cu echipaj uman pentru al treilea an consecutiv, după Soichi Noguchi (56 de ani) şi Akihiko Hoshide (52 de ani), care s-au aflat în primul, respectiv cel de-al doilea vehicul spaţial operaţional.
SpaceX, fondată de CEO-ul Tesla Inc. Elon Musk, a dezvoltat Crew Dragon ca succesor al sistemului de transport cu navete spaţiale al Administraţiei Naţionale Aeronautice şi Spaţiale (NASA) a SUA, în funcţiune timp de 30 de ani, până în 2011.
Un alt astronaut nipon, Satoshi Furukawa (57 de ani), este programat să ajungă la bordul ISS în jurul anului 2023, potrivit JAXA.
Sursa foto; Unsplash/ SpaceX
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
SpaceX, un Teldrum al Americii, de succes. Daca nu-i salva NASA in 2009 … Aceeasi NASA care cumpara pamant pe luna(pamant deja al unor miliardari) din banii contribuabililor.
America-i, de facto, cea mai corupta tara. Japonezii doar au invatat jocul cel mai rapid. In 1850 le trageau americanii cu tunurile la poarta samurailor, acum sunt Top5 Economii.
Diferenta: Caracterul. Americanii se fac ca au coloana. Japonezii au.
De romani … Inca in stadiul de moluste.
cai verzi pe pereți! :)))))
He, he…
L Dracnea, acest Musk al Romaniei…
Ce fumezi, ca vreau si io?
SpaceX zboara in spatiu cum nu poate nicio alta tara/companie
Tarile evoluate isi fac planuri cine si cand sa mearga in spatiu. In Romania nici toaletele din curte nu le-am rezolvat.