
Premierul Antonio Costa anunță că Portugalia va trimite tancuri Leopard 2 Ucrainei
Portugalia va trimite tancuri Leopard 2 Ucrainei, a anunţat sâmbătă prim-ministrul Antonio Costa, fără a specifica câte vor fi expediate, informează Reuters, citată de Agerpres.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Costa a adăugat că Portugalia este în discuţii cu Germania pentru a obţine piese necesare pentru repararea unui număr de tancuri Leopard inoperabile din inventarul armelor Portugaliei.
„În prezent lucrăm pentru a putea distribui o parte din tancurile noastre”, a declarat Costa agenţiei de presă portugheze Lusa în timpul unei vizite în Republica Centrafricană. „Ştiu câte tancuri vor fi (trimise în Ucraina), dar asta va fi anunţat la momentul potrivit”, a mai spus Costa.
Biroul lui Costa nu a răspuns imediat la o cerere de comentariu.
Amiralul Antonio Silva Ribeiro, şeful forţelor armate portugheze, a declarat luna trecută că Portugalia avea 37 de tancuri Leopard 2, dar mass-media locale au relatat că majoritatea sunt inoperabile.
Portugalia lucrează cu Germania pentru a obţine piesele necesare reparaţiei tancurilor care nu sunt operaţionale, a spus Costa, adăugând că el speră să le livreze Ucrainei până la sfârşitul lunii martie.
Ministerul Apărării de la Lisabona a declarat că nu comentează „operabilitatea sistemelor de arme şi echipamente” din motive de securitate.
Ministrul de externe al Ucrainei Dmitro Kuleba a spus, mai înainte în această săptămână, că ţara sa ar primi 120 până la 140 de tancuri occidentale într-un „prim val” de livrări de la o coaliţie de 12 ţări.
Kievul a obţinut angajamente din partea Occidentului pentru a-i livra tancuri principale de luptă şi a-l ajuta să se apere împotriva invaziei la scară largă a Rusiei, în timp ce Moscova face eforturi uriaşe pentru a avansa în estul Ucrainei, adaugă Reuters.
sursa: Agerpres.ro
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Conteaza NUMARUL. Ca daca trimite 3-4-5 e ca si cum NU ar trimite.
Dar el se poate lauda apoi in SUTELE DE APELURI DISPERATE ALE UCRAINEI si a lui Zelensky ca a trimis
#Raul….da,contează numărul….dar al tău a rămas la 8!
Din ciclul „curaj gaina ca te t.ai”…p.ut.e a „deshteptaciune” dupa comentariul tau….