G4Media.ro

Premierul Armeniei spune că e foarte probabil să fie declanșat un nou…

Sursa Foto: Facebook/ Nikol Pashinyan

Premierul Armeniei spune că e foarte probabil să fie declanșat un nou război cu Azerbaidjanul

Premierul armean Nikol Pashinyan a apreciat vineri, într-un interviu acordat AFP, că un nou război între ţara sa şi Azerbaidjan este „foarte probabil”, acuzând Baku de un „genocid” împotriva etnicilor armeni din enclava Nagorno-Karabah, relatează Agerpres.

„Atât timp cât nu a fost semnat un tratat de pace şi un astfel de tratat nu a fost ratificat de parlamentele celor două ţări, desigur, un (nou) război (cu Azerbaidjanul) este foarte probabil”, a avertizat Pashinyan.

Armenia şi Azerbaidjanul au dus două războaie pentru controlul Nagorno-Karabah; ultimul, în 2020, s-a soldat cu înfrângerea armenilor şi câştiguri teritoriale de partea azerilor, precum şi cu o fragilă încetare a focului.

Tensiunile s-au agravat de la începutul lunii iulie, când Azerbaidjanul a închis – sub diverse pretexte – circulaţia prin coridorul Lacin, singura rută ce leagă Nagorno-Karabah de Armenia.

Această blocadă azeră a provocat o gravă criză umanitară în enclava populată în principal de etnici armeni, generând penurie de alimente şi medicamente şi frecvente întreruperi de energie electrică.

„Nu este vorba de un genocid în pregătire, ci de un genocid în curs de desfăşurare”, a afirmat premierul armean, acuzând armata azeră că a creat un „ghetou” în Nagorno-Karabah.

Având în vedere că la ultima rundă de negocieri de pace, desfăşurată la 15 iulie la Bruxelles, nu s-a înregistrat niciun progres, Nikol Pashinyan a apreciat că Occidentul şi Rusia trebuie să exercită o presiune crescândă asupra Azerbaidjanului pentru a ridica blocada.

„Potrivit logicii anumitor cercuri occidentale, Rusia nu răspunde tuturor aşteptărilor noastre pentru că nu-şi îndeplineşte obligaţiile, dar Rusia ne spune acelaşi lucru despre Occident”, a explicat el.

Negocierile dintre cei doi rivali sunt obstrucţionate de „retorica agresivă şi discursul de ură al Azerbaidjanului faţă de armeni”, a declarat Pashinyan, acuzând Baku că duce o „politică de purificare etnică” în regiunea Nagorno-Karabah.

Primul război în Nagorno-Karabah în anii 1990 s-a soldat cu circa 30.000 de morţi, iar conflictul mai recent, cel din 2020, a făcut 6.500 de morţi de ambele tabere, potrivit AFP.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...