G4Media.ro

Premierul britanic Boris Johnson, după scandalul privind submarinele nucleare: Dragostea Londrei faţă…

Sursa foto: Twitter/ Boris Johnson

Premierul britanic Boris Johnson, după scandalul privind submarinele nucleare: Dragostea Londrei faţă de Paris „nu poate fi smulsă din rădăcini”

Premierul britanic Boris Johnson insistă asupra „imensei importanţe” a relaţiei Regatului Unit cu Franţa şi a dragostei „care nu poate fi smulsă din rădăcini” a Londrei faţă de Paris, în urma furiei Franței în urma anunţării unui parteneriat strategic între Statele Unite, Australia şi Marea Britanie care afectează interesele franceze, relatează AFP.

Regatul Unit şi Franţa au „o relaţie foarte amicală”, de o „imensă importanţă”, le-a declarat, potrivit agenţiei britanice de presă Press Association (PA), Boris Johnson unor jurnalişti la bordul unui avion care-l conducea la New York.

„Dragostea noastră faţă de Franţa nu poate fi smulsă din rădăcini”, a dat el asigurări în timpul acestei călătorii către Statele Unite, unde urmează să asiste la Adunarea Generală a ONU şi să fie primit de către Joe Biden la Casa Albă.

Statele Unite, Australia şi Regatul Unit au anunţat miercuri un parteneriat strategic în vederea contracarării Chinei – AUKUS -, care include furnizarea unor submarine nucleare americane australienilor.

„Acest parteneriat nu este în niciun caz menit să fie o sumă nulă. El nu are menirea să excludă”, a subliniat Boris Johnson.

„Nu este un lucru de care să îngrijoreze cineva, mai ales prietenii noştri francezi”, a precizat el.

Decizia Australiei de a anula un contract de achiziţionare a 12 submarine franceze cu propulsie convenţională, în valoare de 56 de miliarde de euro, în favoarea unor submarine americane cu propulsie nucleară, a provocat furia Parisului.

Emmanuel Macron a rechemat ambasadorii francezi de la Canberra şi Washington, într-un gest fără precedent. Şeful statului francez urmează să se întâlnească „în zilele imediat următoare” cu omologul său american Joe Biden, potrivit unui purtător de cuvânt al Guvernului francez, Gabriel Attal.

O întâlnire prevăzută săptămâna aceasta, între ministrul francez al Apărării Florence Parly şi omologul său britanic Ben Wallace a fost anulată, la cererea Parisului, potrivit unei surse de la Ministerul francez al Apărării.

Sursa foto: Twitter/ Boris Johnson

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Ce înduioșător. O dragoste de neclintit a britanicilor. Una în care te mai și înjunghie pe la spate. Dar e ok pentru că, nu-i așa? nu e un joc cu sumă zero. Mai ales dacă partea cu plus e de partea Londrei, nici nu contează cât e minusul.

  2. Macron are alegeri dificile în 2022 şi pesemne îşi va aminti că Charles de Gaulle nu i-a socotit parteneri de nădejde, pe britanici în UE, iar pe americani în NATO.

  3. Daca franlezii le pun baterii la ale lor, au castigat licitatzia.