G4Media.ro

Premierul britanic Keir Starmer a discutat cu Trump despre „viitoarea sa vizită”…

Photo by BENJAMIN CREMEL / AFP

Premierul britanic Keir Starmer a discutat cu Trump despre „viitoarea sa vizită” în SUA

Premierul britanic, Keir Starmer, a discutat la telefon cu Donald Trump despre „viitoarea sa vizită” în Statele Unite, a informat vineri Downing Street, preşedintele american precizând ulterior că întâlnirea va avea loc „foarte curând”, notează AFP, transmite Agerpres.

„A cerut să ne întâlnim şi am acceptat”, a declarat Donald Trump vineri în timpul unei întâlniri cu presa la Casa Albă.

Republicanul a adăugat că întâlnirea va avea loc „foarte curând. Cred că vrea să vină săptămâna viitoare sau săptămâna de după”.

„Ne înţelegem foarte bine. Un tip foarte simpatic”, a comentat Donald Trump.

Keir Starmer l-a primit joi seară la Downing Street pe trimisul special al preşedintelui american pentru Regatul Unit, Mark Burnett. În timpul discuţiei lor, „el a primit un apel telefonic de la preşedintele Trump şi au vorbit despre viitoarea lui vizită în Statele Unite”, potrivit unei purtătoare de cuvânt a premierului britanic.

În cursul întrevederii, Keir Starmer şi Mark Burnett au subliniat „potenţialul important pentru o colaborare şi mai puternică pe probleme comerciale, culturale şi tehnologice”, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Guvernul laburist, aflat la putere din iulie, depune eforturi pentru a stabili relaţii bune cu administraţia Trump, în ciuda multor divergenţe.

Londra, care evidenţiază în mod regulat „relaţia specială” istorică dintre Regatul Unit şi Statele Unite, speră în special să evite ca produsele britanice să fie supuse taxelor vamale de către administraţia americană.

Keir Starmer a vorbit deja cu Donald Trump de mai multe ori de la alegerea sa.

La sfârşitul lunii ianuarie, preşedintele american a lăudat „munca foarte bună” efectuată de liderul britanic, care a fost şi el ţinta unor atacuri virulente în ultimele luni din partea miliardarului Elon Musk, un apropiat al lui Trump.

Londra are şi un puternic atu diplomatic: marele interes al preşedintelui american pentru familia regală britanică.

De ambele maluri ale Atlanticului au început discuţiile pentru a organiza o vizită oficială a Regelui Charles al III-lea în Statele Unite în 2026, a afirmat vineri cotidianul britanic The Mirror. O informaţie care nu a fost confirmată oficial în această etapă.

În decembrie, Donald Trump l-a lăudat pe prinţul William, moştenitorul tronului, pe care l-a întâlnit la Paris cu ocazia ceremoniei de redeschidere a Catedralei Notre-Dame.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.