G4Media.ro

Premierul britanic Liz Truss susține că aliaţii ar trebui să rămână fermi…

foto: Facebook Liz Truss

Premierul britanic Liz Truss susține că aliaţii ar trebui să rămână fermi în privinţa sprijinirii Ucrainei

Prim-ministrul britanic Liz Truss a declarat că aliaţii ar trebui să rămână fermi în privinţa Ucrainei şi să ignore tentativele de intimidare ale preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează Agerpres.

Liz Truss, care s-a întâlnit cu preşedintele american Joe Biden şi cu liderul francez Emmanuel Macron în prima sa deplasare externă în calitate de prim-ministru, a făcut apel la democraţiile cu aceleaşi valori să fie ferme împotriva „regimurilor autocrate”.

Putin a dispus în această săptămână o mobilizare parţială a trupelor şi a abordat posibilitatea unui conflict nuclear. Truss susţine că Putin escaladează războiul din Ucraina pentru că nu câştigă şi că liderul de la Kremlin a făcut o greşeală strategică.

„Cred că nu a anticipat puterea reacţiei din partea lumii libere”, a declarat Truss pentru CNN într-un interviu difuzat duminică.

„Nu ar trebui să ascultăm tentativele sale de intimidare şi ameninţările sale false. În schimb, ceea ce trebuie să facem este să sancţionăm Rusia şi să continuăm să-i sprijinim pe ucraineni”, a adăugat ea.

Liz Truss, care a devenit prim-ministru în această lună, a adoptat o linie dură împotriva Rusiei şi a Chinei.

Dar ea este în dispută şi cu unii aliaţi tradiţionali, în special în Europa, în privinţa aranjamentelor post-Brexit.

Truss a precizat că doreşte în continuare o soluţie negociată privind aşa-numitul protocol nord-irlandez, că ea şi preşedintele Joe Biden au convenit că pacea trebuie menţinută în provincie şi că ea crede în continuare în „relaţia specială” dintre Regatul Unit şi SUA.

„Cred că relaţia noastră este specială şi este tot mai importantă într-un moment în care ne confruntăm cu ameninţări din partea Rusiei şi o poziţie tot mai asertivă din partea Chinei”, a spus Truss.

„Sunt hotărâtă să facem această relaţie specială chiar mai specială în următorii ani”, a adăugat ea.

Liz Truss a mai spus că a avut o „întâlnire foarte bună” cu preşedintele francez Emmanuel Macron la New York. „Sunt nerăbdătoare să lucrez cu el pe viitor”, a spus ea.

Şefa guvernului britanic a mai spus că aliaţii trebuie să coopereze atât în privinţa poziţiei lor faţă de Rusia, cât şi faţă de China.

Întrebată dacă Marea Britanie va apăra Taiwanul militar dacă va fi invadat de China, aşa cum SUA au anunţat, Truss a spus: „Suntem hotărâţi să cooperăm cu aliaţii noştri pentru a ne asigura că Taiwanul este capabil să se apere singur”

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Atata timp cat se gasesc linii bugetare. Aceasta este limita: liniile bugetare.

  2. with , or without , cooking abilyties ..

    🙂

  3. cat lovers .. are very wellcomed ..

    🙂