Premierul britanic Rishi Sunak a exclus posibilitatea de a modifica o lege care interzice British Museum să restituie Greciei definitiv Frizele Partenon-ului
Premierul Rishi Sunak a declarat luni că nu există planuri de modificare a legislației, care prevede că muzeul poate dispune de obiectele din colecția sa doar în circumstanțe limitate. Cu toate acestea, muzeul ar putea totuși să organizeze un împrumut al sculpturilor, relatează Reuters.
De la obținerea independenței în 1832, Grecia a cerut în mod repetat returnarea sculpturilor – cunoscute în Marea Britanie sub numele de Frizele Elgin – pe care diplomatul britanic Lord Elgin le-a îndepărtat din templul Partenon-ului din Atena la începutul secolului al XIX-lea, când Grecia se afla sub dominație otomană.
Este puțin probabil ca premierul Sunak să renunțe la pozițiile celor doi predecesori ai săi, Boris Johnson și Liz Truss, care au fost amândoi împotriva oricărui fel de împrumut al frizelor către Grecia.
„Marea Britanie a avut grijă de frizele Elgin timp de generații. Galeriile și muzeele noastre sunt finanțate de către contribuabili, pentru că sunt un bun imens pentru această țară”, a declarat Sunak reporterilor în avionul său în timp ce se îndrepta spre Statele Unite.
„Împărtășim comorile lor cu lumea, iar lumea vine în Marea Britanie pentru a le vedea. Colecția British Museum este protejată prin lege și nu avem niciun plan de a schimba acest lucru” a mai spus el.
Fostul ministru de finanțe George Osborne, actualmente președintele British Museum, a lucrat la un nou acord cu Grecia prin care sculpturile ar putea fi văzute atât la Londra, cât și la Atena.
Proiectul Partenon, care a fost susținut de politicieni britanici din diferite partide politice pentru a rezolva această problemă, a declarat duminică că frizele Partenon-ului aflate la British Museum ar putea fi returnate Greciei în cadrul unui acord de parteneriat cultural pe termen lung.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank