G4Media.ro

Premierul britanic Rishi Sunak promite să introducă plafoane pentru a limita imigraţia,…

Foto: Facebook Keir Starmer/Rishi Sunak

Premierul britanic Rishi Sunak promite să introducă plafoane pentru a limita imigraţia, dacă va fi reales

Premierul britanic Rishi Sunak a promis luni să introducă un plafon legal pentru a limita nivelul imigraţiei dacă va fi reales la alegerile parlamentare de la începutul lunii iulie, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.

Partidul Conservator britanic, care este în urma laburiştilor în sondajele de opinie, a declarat că în cazul în care vor avea guvernarea parlamentarii săi vor vota pentru stabilirea de cote pentru imigraţie, o chestiune care a dominat dezbaterea politică din Regatul Unit timp de peste un deceniu şi a jucat un rol în referendumul privind Brexitul.

”Prin plafonarea nivelului migraţiei în fiecare an ne vom asigura că serviciile publice sunt protejate şi problema locuinţelor nu se complică, acceptând totuşi persoane cu aptitudini de care companiile şi NHS (Serviciul Naţional de Sănătate) au nevoie”, a menţionat Partidul Conservator.

Potrivit sondajelor de opinie, formaţiunea ar urma să sufere o înfrângere istorică în alegerile de luna viitoare.

Sunak a introdus în acest an noi reguli pentru a limita migraţia legală, printre care o măsură prin care studenţilor străini li se interzice să îşi aducă membrii familiei în Regatul Unit şi creşterea pragului salarial pentru vizele lucrătorilor calificaţi.

Migraţia anuală netă în Regatul Unit a scăzut la 685.000 de persoane în 2023, faţă de nivelul record de 764.000 în anul 2022.

”Am adoptat măsuri curajoase pentru a reduce numărul persoanelor care vin în această ţară. Planul funcţionează, dar nivelurile migraţiei sunt încă prea ridicate, aşadar continuăm”, a explicat Rishi Sunak.

Politica guvernului de la Londra de a trimite solicitanţii de azil sosiţi pe teritoriul britanic fără permisiune în Rwanda, pe perioada procesării cererii de azil, depinde acum de partidul care va câştiga scrutinul de luna viitoare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...