G4Media.ro

Premierul britanic Starmer va găzdui duminică un summit al liderilor europeni,, la…

Sursa Foto: G4Media.ro

Premierul britanic Starmer va găzdui duminică un summit al liderilor europeni,, la Londra / România este reprezentată de președintele interimar Ilie Bolojan

Mai mult de o duzină de lideri europeni se vor deplasa la Londra duminică, 2 martie, pentru a discuta despre Ucraina și securitatea în Europa, a declarat biroul premierului britanic Keir Starmer, potrivit BBC.

La summit au fost invitați liderii Franței, Germaniei, Danemarcei, Italiei, Olandei, Norvegiei, Poloniei, Spaniei, Finlandei, Suediei, Republicii Cehe, României și Turciei, precum și secretarul general al NATO, Mark Rutte, și liderii Uniunii Europene, Ursula von der Leyen și Antonio Costa.

Duminică dimineață, înainte de reuniune, Starmer va avea o convorbire telefonică cu statele baltice.

Apoi se va întâlni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski (care va veni de la Washington după întâlnirea cu Trump) pentru a discuta despre „modul în care putem obține o pace justă și durabilă care să garanteze suveranitatea și securitatea Ucrainei în viitor”.

De asemenea, Starmer va discuta separat cu prim-ministrul italian Giorgia Meloni înainte de summit.

Aceasta va fi prima întâlnire a liderilor europeni de când președintele francez Emmanuel Macron și apoi Keir Starmer s-au întâlnit cu președintele american Donald Trump la Washington.

Atât Macron, cât și Starmer au discutat cu Trump despre garanțiile de securitate pentru Ucraina și despre ajutorul pentru trupele europene. Vizitele au urmat declarațiilor ferme ale Casei Albe potrivit cărora Europa trebuie să își asume responsabilitatea pentru securitatea continentului.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.