Premierul bulgar Boiko Borisov, testat pozitiv pentru COVID-19
Premierul bulgar Boiko Borisov (61 de ani) a anunţat că duminică a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus, informează agenţia locală BTA, citată de Agerpres. Borisov e al doilea lider est-europan infectat cu coronavirus în ultimele zile, după președintele Poloniei, Andrej Duda.
El anunţase vineri că intră în autoizolare, întrucât a fost contact al ministrului adjunct al dezvoltării regionale, Nikolay Nankov, testat pozitiv pentru COVID-19.
”După două teste PCR negative, astăzi am fost testat pozitiv. Simt un disconfort general. Doctorii mi-au recomandat să stau acasă”, a scris Borisov pe Facebook, adăugând că a informat autorităţile sanitare despre contacţii săi.
Sâmbătă, inspectoratul de sănătate din Sofia l-a înştiinţat pe Borisov că poate ieşi din carantină după ce rezultatul său la două teste a fost negativ. Însă un al treilea test a ieşit pozitiv duminică.
Foto: Boiko Borisov / Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu