Premierul bulgar Kiril Petkov spune că va colabora cu procurorul-şef european Laura Codruţa Kovesi pentru a se asigura că în țara sa nu e loc pentru încălcări, corupţie şi orice tip de infracţiuni privind fondurile UE
Premierul bulgar Kiril Petkov i-a mulţumit Procurorului-şef european Laura Codruţa Kovesi pentru discuţia avută ”într-un spirit foarte constructiv” subliniind că va colabora cu aceasta pentru a se asigura că Bulgaria nu este locul pentru încălcări, corupţie şi orice tip de infracţiuni legate de fondurile UE”.
Kiril Petkov și Laura Codruţa Kovesi au susţinut o conferinţă de presă comună în Bulgaria, miercuri, relatează Agerpres, conform BTA.
”Sunt recunoscător doamnei Kovesi, care a spus că Biroul Procurorului Public European (EPPO) şi guvernul bulgar vor lucra împreună pentru a obţine rezultate reale”, a spus Petkov.
La rândul său, Kovesi i-a mulţumit lui Petkov pentru leadership, hotărâre şi viziune clară în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei. ”Împărtăşim aceeaşi viziune şi vorbim aceeaşi limbă”, a spus ea.
Laura Kovesi a afirmat că EPPO a primit un număr record de plângeri, în baza cărora au început peste 120 de investigaţii, explicând că EPPO îşi va publica raportul anual la sfârşitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare, unde pot fi văzute statisticile pentru Bulgaria.
Ea a spus că sesizările se referă la încălcări ale prevederilor legale privind fondurile UE, achiziţiile publice, fraudarea subvenţiilor agricole, precum și a subvențiilor acordate în sectorul construcţiilor şi a fondurilor de redresare în urma COVID-19.
Premierul bulgar a spus că toate infracţiunile legate de fonduri UE, comise după 2017, pot fi investigate, adăugând că cetăţenii, ONG-uri şi jurnalişti pot face de asemenea acest lucru.
sursa foto: Facebook/ Kiril Petkov
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii