G4Media.ro

Premierul bulgar, Nikolai Denkov, după ce un oficial rus a provocat Sofia:…

Sursa foto: Nikolay DOYCHINOV / AFP

Premierul bulgar, Nikolai Denkov, după ce un oficial rus a provocat Sofia: „Oamenii nu ar trebui să fie speriaţi. Fiind parte din NATO, Bulgaria nu riscă să fie atacată de Rusia”

„Oamenii nu ar trebui să fie speriaţi. Bulgaria nu se confruntă cu un risc pentru că facem parte din NATO, iar Rusia nu se va aventura să atace o ţară membră a NATO”, le-a declarat luni jurnaliştilor premierul bulgar Nikolai Denkov, scrie agenția de presă BTA, citată de Agerpres.

Revenit în ţară după o vizită oficială de o zi în Grecia, premierul bulgar a fost rugat să comenteze o declaraţie făcută de vicepreşedintele Dumei de Stat ruse, Piotr Tolstoi, care a afirmat vineri la televiziunea Russia-24 că „în Bulgaria, cetăţenii noştri ocupă toată coasta. Vor începe să arate totul. Nu este nicio problemă acolo. Nu sunt mari puteri cu care are sens să te joci”.

„Nu este prima dată când Piotr Tolstoi provoacă Bulgaria. Probabil că am fi ignorat aceste provocări dacă el nu ar fi un membru al parlamentului. El acţionează în cadrul reprezentării instituţionale şi, făcând aceste declaraţii, depăşeşte limite care sunt inacceptabile. Voi discuta cu Ministerul Afacerilor Externe. Cred că trebuie dat un semn clar că aceste declaraţii sunt inacceptabile. Ambasadoarea rusă la Sofia, Eleonora Mitrofanova, trebuie să înţeleagă mesajul. Nu cred că ar trebui să fie declarată persona non grata din cauza unei astfel de declaraţii. Până la urmă, declaraţia nu este a ei”, a declarat şeful guvernului bulgar.

El s-a referit la un comunicat al Consiliului Atlantic al Bulgariei, care îl cita pe Tolstoi în timp ce identifica Bulgaria şi România drept posibile ţinte ale agresiunii militare ruse după încheierea războiului în Ucraina.

ONG-ul a enumerat şase paşi pentru protejarea Bulgariei de „agresiunea hibridă” rusă, inclusiv declararea ambasadoarei Mitrofanova persona non grata din 24 iulie.

„Bulgaria nu este doar ţinta războiului hibrid al Rusiei, ci este şi un stat asupra căruia Kremlinul doreşte să-şi stabilească controlul. Putin nu va fi prea drăguţ în legătură cu mijloacele folosite în acest scop. În ceea ce îl priveşte, totul este o chestiune de posibilităţi şi, dacă acestea sunt accesibile, Bulgaria ar putea deveni, de asemenea, obiectul agresiunii militare ruse”, a mai spus Consiliul Atlantic al Bulgariei.

„Nu trebuie să cedăm provocărilor”, a îndemnat Denkov. În opinia sa, o mare parte din aceste declaraţii sunt făcute pentru publicul rus.

Pe de altă parte, premierul bulgar a mai spus că există o opţiune de creştere substanţială a capacităţii tranzitului de cereale ucrainene prin sistemul feroviar al Bulgariei şi acest subiect s-a aflat pe agenda sa în cadrul discuţiilor cu omologul său grec, Mitsotakis, la Atena.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...