G4Media.ro

Premierul Bulgariei: Nu există nicio îndoială că acest conflict din Israel este…

Sursa foto: Nikolay DOYCHINOV / AFP

Premierul Bulgariei: Nu există nicio îndoială că acest conflict din Israel este legat de cel din Ucraina / Aceasta este calea ca lumea să nu se mai concentreze pe atacul Rusiei asupra Ucrainei

„Există o acțiune de destabilizare a lumii, iar riscul de escaladare a tensiunilor militare este foarte serios. Nu există nicio îndoială că acest conflict din Israel este legat de Ucraina, de ceea ce vedem ca fiind o serie de lovituri de stat în Africa. Aceasta este calea ca lumea să nu se mai concentreze pe atacul Rusiei asupra Ucrainei”, a declarat prim-ministrul bulgar, Nikolai Denkov, legat de atacurile Hamas asupra Israelului, scrie Mediapool, citată de Rador Radio România.

El a adăugat că Bulgaria este pregătită să efectueze zboruri suplimentare pentru evacuarea bulgarilor din Israel. Între timp, o bulgăroaică din Israel a spus că a făcut o listă cu 65 de bulgari care vor să părăsească țara. „Consulatul bulgar arată că vor să trimită un al treilea avion, dar Israelul nu îi lăsa”, a declarat Paraskeva Pejchovska pentru Nova TV.

Marți, Denkov a răspuns în direct la întrebări, pe Facebook. El a spus că în cazul în care conflictul se adâncește și durează mai mult, ceea ce este posibil, „acest lucru va avea un impact și trebuie avut în vedere ca o posibilitate pentru iarna care vine”.

Întrebat dacă derogarea pentru petrolul rusesc ar trebui reconsiderată, Denkov a răspuns că deocamdată nu ar trebui, deoarece introducerea treptată a petrolului nerusesc înseamnă că există timp pentru a reacționa în cazul schimbării situației. Deocamdată, putem proceda conform planului. „Va dura un an pentru a ajunge la petrol complet nerusesc, dacă este necesar decizia va fi schimbată în Adunarea Națională”, a spus el.

Ce a făcut Guvernul bulgar până acum?

Întrebat ce a făcut guvernul până acum, Denkov a răspuns că guvernul a trebuit să dea un nou start în aproape toate sectoarele de stat. Potrivit acestuia, au fost multe probleme care au fost „ascunse sub preș”, ceea ce nu mai poate continua și problemele nu vor fi ascunse, ci vor fi puse pe masă și se vor căuta soluții.

„Închidem aceste breșe. În unele locuri s-a dovedit că oamenii trebuiau schimbați. Dacă vă uitați la ce miniștri sunt criticați, va deveni clar ce acțiuni au fost întreprinse în legătură cu aceste ministere”, a menționet Denkov.

Pentru producători, schimbăm deja modul de subvenționare, astfel încât să fie sprijiniți mai mulți producători mai mici și mijlocii ce asigură hrana pe masa noastră, a spus premierul. El a subliniat din nou că prioritățile guvernului sunt Schengen și zona euro. A trebuit să reluăm procesele cu partenerii noștri și să recuperăm multe întârzieri, ceea ce am reușit să facem, a adăugat premierul.

„Nu contează dacă pisica este neagră sau albă”

Cu ocazia susținerii pentru guvern și a majorității care îl susține, Denkov a spus: „Fără GERB și Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (DPS), cu greu vom obține o majoritate. Multe decizii pot fi luate fără DPS, dar cu cât mai mult sprijin, cu atât mai bine. Proverbul spune: „Nu contează dacă pisica este neagră sau albă, ceea ce contează este că prinde șoareci”. „Noi avem un program clar și este implementat într-un ritm incredibil”. El a subliniat că nu au de ce să se plângă de sprijinul pe care îl au.

Sursa: Mediapool/ Rador/ Traducerea: Mirela Petrescu

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...