G4Media.ro

Premierul ceh, Andrej Babiš, nu e impresionat de protestele masive împotriva sa,…

sursa foto: Mila Jaros

Premierul ceh, Andrej Babiš, nu e impresionat de protestele masive împotriva sa, provocate de acuzațiile privind fraude cu fonduri UE

Mulțimile din Cehia și-au mărit presiunea asupra conducătorului oligarh al țării, Andrej Babiš, pentru ca el să demisioneze. Însă pare improbabil ca suspiciunile penale și rapoartele UE scurse în presă să-l răstoarne prea curând, se arată într-o analiză publicată de Euobserver, preluată de Rador.

Între 200.000 și 260.000 de oameni i-au cerut demisia lui Babiš la un miting desfășurat duminică la Praga, conform poliției și altor estimări.

Mulțimea, care avea pancarte pe care scria „Demisia” și „Ne-am săturat”, a fost cea mai mare strânsă în țară după căderea comunismului în 1989.

„Este inacceptabil ca premierul nostru să fie o persoană aflată sub urmărire penală”, a declarat la miting Mikulas Minar, un student activist în mișcarea anti-Babiš, citat de agenția de știri Reuters.

„Țara noastră are multe probleme, iar guvernul nostru nu le rezolvă. Nu le rezolvă deoarece unica grijă a premierului este cum să scape de problemele sale personale”, a declarat el la manifestație.

Primele proteste au erupt în aprilie, când poliția cehă a recomandat ca Babiš să fie pus sub acuzare pentru presupusa obținere ilegală a 2 milioane de euro din fonduri UE pentru companiile sale, în urmă cu 10 ani.

Un raport al Comisiei Europene scurs în presă a turnat gaz pe foc, arătând că el se face vinovat și de conflict de interese în legătură cu alte subvenții UE, totalizând 17,5 milioane de euro.

Însă Babiš neagă toate acuzațiile și miliardarul de 64 de ani nu prea dă semne că va demisiona.

„De ce să demisionez? Nu am făcut nimic ilegal”, a declarat el duminică pentru ziarul ceh Lidove noviny.

„De dimineața până seara muncesc pentru cetățenii țării […] lupt pentru interesele Cehiei”, a afirmat el.

El a justificat numirea recentă a noului ministru al justiției, Marie Benesova, pe fondul acuzației că ea a fost numită pentru a înnăbuși ancheta penală vizându-l pe Babiš.

„Ea este o doamnă cu bun simț care în trecut a luptat pentru independența justiției noastre”, a declarat Babiš.

Ideea că statul de drept din Cehia e în pericol e o „aberație” inventată de „jurnaliști activiști”, a adăugat el.

Faptul că au avut loc proteste masive duminică este un indiciu că totul merge bine în Cehia, a mai spus el.

„Lucrul important este că avem democrație, avem 30 de ani de la revoluție și oamenii și-au exprimat opinia”, a declarat Babiš.

Conducătorul ceh face parte dintr-o mai largă axă populistă din Europa Centrală.

Guvernele similare din Ungaria, Polonia și România au provocat reacții adverse la nivelul UE pe tema corupției și statului de drept.

O purtătoare de cuvânt a lui Babiš, Jana Adamcova, a declarat tot duminică despre manifestație că a fost „un exemplu perfect al faptului că libertatea și democrația din țara noastră nu sunt în pericol”.

Dar nici vocea oamenilor din capitală nu pare că-l va pune pe Babiš în pericol.

Partidul lui, ANO, și aliații săi dețin suficiente voturi pentru a supraviețui unei moțiuni de cenzură în parlament.

ANO a ieșit primul la alegerile europene din mai, cu 21% din voturi, în ciuda protestelor care începuseră deja.

Și mai are încă o susținere de 27,5%, conform unui sondaj realizat de agenția Kantar pe 9 iunie.

Articol de Andrew Rettman / Traducere: Andrei Suba

Foto: Protestul antiguvernamental masiv, cel mai mare de după căderea comunismului, care a a vut loc duminică la Praga

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Un dragnea ceh! Putin ajuta toti penalii din fostul bloc sovietic, crezand ca poate tara si popoarele dupa interesele lui,tipic kgb!

  2. Poate ca daca cehii mai „condimenteaza” demonstratiile or sa-l impresioneze pe baiat.

  3. Demonstratiile pasnice nu impresioneaza niciun politician.

  4. Inca un argument pentru sustinerea lui Kovesi la parchetul european. Aloo, se aude si in Cehia?

  5. Nu-l impresioneaza pe pizda ma-sii.
    Ce sa zica si el.
    Asa au mai comentat si Basescu si Dragnea si Ponta, toti vitejii astia au fost pusi la respect de protestele pasnice sau nu din strada.

    ”Demonstratii”, asta e cuvant din anii 90?

  6. Nenea are avere de 4 MILIARDE si baiul este 2 milioane ? La-ar putea da inapoi in doua secunde…alta e problema.. Cehia este o tara foarte dezvoltata economic cu o crestere exceptionala, omogena etnic, cu un viitor frumos, din pacate pentru establishmentul stangist Ue-iluminat este tara cea mai UE-sceptica…altfel se activeaza forte nebanuite..iar din nou tinerii cred ca se lupta cu dusmanul poporului…iar adevaratii oligarhi isi rad in barba.
    O observatie, in 2015 cand Europa era invadata, in doua tari am vazut discurs diferit de cel cu „medici economisti femei si copii”. Doua dintre tarile libere, pe picioarele lor Cehia si Ungaria..iar asta nu ramane nepedepsit.

    Inca o chestie despre partidul fondat de Babis in 2011 :
    „In 2011, Babiš founded his party, ANO 2011, „to fight corruption and other ills in the country’s political system”. Ciudat nu?

    • Am si eu o intrebare. Ce reprezinta „forte nebanuite”? Sunt ca alea invocate de ilustrii nostrii conducatori ( gen forte oculte, securitati, etc. )?
      Si apropos de citatul tau din wikipedia, in caz ca nu ai observat insasi citatul „to fight corruption and other ills in the country’s political system” este un citat, deci nu reprezinta o realitate bazate pe o analiza serioasa, sau o doctrina prea bine definita, ci doar populism oportunist.
      Si ca idee, wikipedia continua cu „Andrej Babiš was sacked from the government by Prime Minister Bohuslav Sobotka on 24 May 2017 after a month-long coalition crisis triggered by allegations that Babiš avoided paying taxes as CEO of Agrofert in 2012.”.
      Cu alte cuvinte, omul asa e cam gunoi, la fel ca si Dragnea al nostru, iar locul lui este dupa gratii, nu la conducerea unei tari.
      Pentru cine are chef si timp, aici o analiza mai buna facuta de polico: https://www.politico.eu/article/andrej-babis-czech-oligarch/.

    • Poftim o unelata..platforma de centru-stanga politico…un instrument pro democratii stangisti si anti deplorables in State iar in Europa nu mai dezvolt…citeam des…pana cand de curand au dezactivat comentariile cititorilor care pur si simplu stergeau pe jos cu marea majoritate a articolelor – Total rupti de realitate si cu agenda proprie – activisti nu jurnalisti.

    • @MosIonRoata Apararea unor gunoaie corupte ca Babis, Dragnea, Orban et al, asa gaunoasa si cu argumente puerile gen flacara violeta si bau bau ocult „stangist” cum e, e in atributiile de serviciu ale postacului mondial. Atata stie, atata face, ce vrei mai mult de la un troll. Bine, mai improasca din cand in cand si cu YouTuberi nazisti ca tata Dughin probabil ia comision la click si pe acolo. Problema e ca noi in Romania avem zeci de Babis, tampeniile gen „tara omogena” rasial si alte porcarii pe care trolli putinisti au consemn sa le propage sunt hilare in contextul romanesc, mai ales cand discutam de politicieni patrihoti ca Babis.

    • M-am exprimat cam nefericit cu omogen etnic. Cehii sunt si ei un amestec etnic cu popoarele central-europene. Cu populatie extra-europeana foarte mica era mai corect – de unde rezulta resurse mai putine consumate cu ingineriile sociale(si rezultatele nefericite care le produc), reeducarea, costurile de integrare cu rezultate discutabile. De ex Suedia anual cheltuieste peste 20 de miliarde in acest sens cu rezultate foarte proaste. Plus conflicte cu noile populatii care azi inca nu se vad puternic decat prin Franta, dar daca apar probleme economice in viitor si nu mai primesc ajutoarele sociale sau oamenii incep sa ceara socoteala pe ce se dau banii lor platiti ca taxe, iese nasol.
      In fine ideea e ca in Cehia nu se intrevad conflicte intre populatii sau stat si populatii pe cand in Franta chiar citeam un politolog sustinand necesitatea unui sistem juridic paralel cerut de noile populatii bazat pe credinta lor. Ele nu vor sa accepte in marea majoritate sistemul juridic Occidental.

      Unii isi vor consuma energiile sa isi ridice tara si altii sa incetineasca declinul cat de cat.

  7. Poftim o unealta..platforma de centru-stanga politico…un instrument pro democratii stangisti si anti deplorables in State iar in Europa nu mai dezvolt…citeam des…pana cand de curand au dezactivat comentariile cititorilor care pur si simplu stergeau pe jos cu marea majoritate a articolelor – Total rupti de realitate si cu agenda proprie – activisti stangisti nu jurnalisti, majoritate care publica acolo.

  8. Alt nesimțit. Mama lor de comunişti impuțiți!