G4Media.ro

Premierul Chinei începe un turneu în Oceania având ca obiectiv dezvoltarea relaţiilor…

Sursa foto: Yasuyoshi CHIBA / POOL / AFP

Premierul Chinei începe un turneu în Oceania având ca obiectiv dezvoltarea relaţiilor comerciale, într-un context de securitate tensionat

Premierul chinez Li Qiang a sosit joi în Noua Zeelandă, începutul unui turneu care include şi Australia şi care care ca obiectiv dezvoltarea de relaţii comerciale într-un context de securitate tensionat în regiune, relatează AFP, transmite Agerpres.

Acest turneu de şase zile, în cursul căruia premierul Li Qiang urmează să aibă întrevederi cu omologii săi din Noua Zeelandă Christopher Luxon şi Australia Anthony Albanese, constituie prima vizită a unui oficial chinez la acest nivel din 2017.

Vizita premierului chinez urmează să înceapă cu o ceremonie de primire la reşedinţa oficială a guvernatorului general al Noii Zeelande. El va părăsi sâmbătă dimineaţa centrul economic al ţării Auckland şi va ajunge în oraşul australian Adelaide (sud).

„Noua Zeelandă şi China sunt angajate pe subiecte în care avem interese comune şi vorbim sincer şi constructiv despre subiecte asupra cărora avem divergenţe”, a declarat luni prim-ministrul neozeelandez Christopher Luxon.

Vizita premierului Li Qiang survine după cele ale mai multor oficiali chinezi de rang înalt efectuate în ultimele luni, între care cea a ministrului de externe chinez Wang Yi la începutul anului 2024.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...