Premierul Ciolacu i-a felicitat pe sportivii români pentru rezultatele obţinute la Jocurile Europene de la Cracovia / România s-a clasat pe locul 14 în clasament
Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat duminică pe sportivii români pentru rezultatele obţinute la Jocurile Europene de la Cracovia, relatează Agerpres.
„Felicitări Echipei României pentru rezultatele obţinute la Jocurile Europene de la Cracovia Malopolska 2023! Cele 17 medalii câştigate de sportivii români, dintre care 6 medalii de aur, 6 de argint şi 5 de bronz demonstrează – încă o dată! – valoarea, determinarea şi curajul tricolorilor. Dragi sportivi şi tehnicieni, vă urez mult succes în competiţiile următoare şi, mai ales, la calificările pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024!”, a transmis premierul într-o postare pe Facebook.
România s-a clasat pe locul 14 în clasamentul pe medalii la Jocurile Europene de la Cracovia – Malopolska (Polonia), duminică, după ce a pierdut finala mică a probei masculine de dublu din concursul de teqball.
Ţara noastră a participat la Jocurile Europene de la Cracovia – Malopolska (21 iunie-2 iulie) cu 150 de sportivi, 74 la feminin, 76 la masculin, la 18 discipline sportive: atletism, badminton, baschet, box, ciclism, judo, kaiac-canoe, karate, rugby, sărituri cu schiurile, sărituri în apă, scrimă, taekwondo, tenis de masă, teqball, tir cu arcul, tir sportiv, triatlon.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu