
Premierul Ciolacu protestează după ce gimnasta Ana Maria Bărbosu a pierdut medalia de bronz, în urma unei contestații / ”Nu particip la ceremonia de închidere a Olimpiadei” / ”Eu nu vreau să mă cert astăzi cu nimeni, ci doar aleg să protestez”
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat marți printr-o postare pe pagina de Facebook că a luat decizia de a nu participa la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, după depunctarea gimnastei Ana Maria Bărbosu.
”Am decis să nu particip la ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris, după situația scandaloasă de la gimnastică, unde sportivele noastre au fost tratate într-un mod absolut dezonorant. Să retragi o medalie obținută pe muncă cinstită pe baza unei contestații, pe care nici antrenorii și nici tehnicienii de top nu o înțeleg, este total inacceptabil!
Este inadmisibil ca, într-o competiție de asemenea anvergură, care promovează valori precum respectul, înțelegerea și excelența, o copilă care își câștigase onest medalia să fie privată cu brutalitate de un rezultatul muncii sale de patru ani! Eu nu am putut să îi privesc lacrimile și să accept cu seninătate că așa ceva este perfect normal!
Iar faptul că sute de milioane de telespectatori din întreaga lume au rămas, ca și noi românii, efectiv șocați de această scenă teribilă, arată că undeva, în sistemul de organizare a acestei competiții, ceva este în neregulă”, a precizat Ciolacu.
Premierul spune că scandalul de la gimnastică i-a amintiti de comunism, atunci când ”rușii ne furau la Olimpiade”.
”Îmi amintesc foarte bine cum, în comunism, rușii ne furau la Olimpiade, iar noi încercam să ne certam cu ei fără a avea mari șanse de câștig. Eu nu vreau să mă cert astăzi cu nimeni, ci doar aleg să protestez prin gestul meu față de o nedreptate flagrantă la adresa unor românce care și-au probat din plin valoarea!
Sabrina și Ana Maria, aveți alături o întreagă națiune pentru care munca și lacrimile voastre sunt mai de preț decât orice medalie, indiferent din ce metal prețios ar fi! Și vă asigur că statul român vă va trata, inclusiv în ceea ce privește premiile, ca pe niște medaliate olimpice. Pentru ca asta sunteți pentru noi toți!”, a mai scris Ciolacu,.
Finala de la sol de la Jocurile Olimpice a fost marcată de o controversă, după ce Ana Maria Bărbosu a încheiat pe locul 4 cu 13.700 și fusese declarată câștigătoare a medaliei de bronz.
După un minut, arbitrii au acceptat contestația făcută de americanca Jordan Chiles care a trecut apoi pe locul 3.
Sabrina Voinea a depus și ea o contestație, însă aceasta a fost respinsă.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii