G4Media.ro

Premierul Ciolacu, sprijin pentru asigurarea cadrului legal prin care Via Transilvanica să…

Foto: Turnul Sfatului

Premierul Ciolacu, sprijin pentru asigurarea cadrului legal prin care Via Transilvanica să fie recunoscut ca traseu pedestru de interes naţional

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit vineri cu reprezentanţii Asociaţiei Tăşuleasa Social, context în care şi-a exprimat sprijinul pentru asigurarea cadrului legal prin care Via Transilvanica să fie recunoscut ca traseu pedestru de interes naţional, relatează news.ro

Întâlnirea a avut loc cu ocazia Zilei Sustenabilităţii în România, informează Biroul de presă al Guvernului. Discuţiile au vizat găsirea unor soluţii prin care Via Transilvanica, un proiect de traseu turistic pedestru de lungă distanţă care traversează România, inspirat de alte exemple din Europa şi din lume, să poată fi dezvoltat şi pus în valoare.

„Premierul Marcel Ciolacu şi-a exprimat sprijinul pentru asigurarea cadrului legal prin care Via Transilvanica să fie recunoscut ca traseu pedestru de interes naţional şi să beneficieze de sprijin pentru a fi continuat, inclusiv prin corelarea planurilor sale de dezvoltare cu Strategia Naţională din Domeniul Turismului şi cu Strategia Naţională de Dezvoltare a Ecoturismului”, reiese dintr-un comunicat transmis de Guvern.

Marcel Ciolacu i-a felicitat pe reprezentanţii asociaţiei pentru succesul obţinut recent de acest proiect, care a primit Premiul Publicului la European Heritage Awards 2023, iar acum poate fi parcurs şi virtual, pe Google Maps. Premierul s-a declarat un susţinător al continuării acestui model de dezvoltare durabilă a turismului lansat în 2018 de Asociaţia Tăşuleasa Social.

„Guvernul este un partener deschis al iniţiativelor societăţii civile şi al comunităţilor locale. Via Transilvanica poate deveni un real motor de regenerare şi de dezvoltare economică pentru zonele rurale care şi-au păstrat nealterate patrimoniul natural, arhitectura şi tradiţiile. Este un model de sustenabilitate în turism pe care îl putem multiplica şi prin proiecte similare viitoare, de care românii să se simtă mândri”, a declarat premierul.

Totodată, Marcel Ciolacu a apreciat că dezvoltarea şi promovarea acestui proiect ar putea fi „perfect integrată” în campania demarată deja „Cumpără româneşte”, transmite Guvernul.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. „Alo, breten Marsel? Mei, tu știe cumva dacă traseu pedestru străbat și peisaj mirific de la Nehoiu de Buzău ? Tare dor simt, aici la pușcherie, dupe vremuri bun, când Ursuleț gonește animal sălbatic direct in cătare de la carabină, iar seara tot Ursuleț invârt la broțap de zor…!
    Salaam Aleikum!”

  2. După care brother Marcel își pune trepădușii din parlament să facă o lege șmecherească ca aia făcută de papagalu de acu e la agricultură cu stufărișul din deltă transformat în pășune ( deși Marcel zicea ca e sfântă delta ) așa și aici mâine poimâine dau o ordonanță să poată partidul unic PSDnludmr vile și blocuri și pe traseul via Transilvania !

  3. Respectarea fișei postului e optională… nu e nevoie de o lege sa impună asa ceva… de interes național…