G4Media.ro

Premierul Ciolacu: Susţin adoptarea accelerată a proiectului privind eliminarea inechităţilor în aplicarea…

Sursa Foto: G4Media.ro

Premierul Ciolacu: Susţin adoptarea accelerată a proiectului privind eliminarea inechităţilor în aplicarea pensiilor militare

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a transmis vineri că atât el, cât şi Guvernul susţin adoptarea în Parlament, într-un termen cât mai scurt, a proiectului pentru eliminarea inechităţilor privind pensiile militare, respectiv propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, afirmaţie făcută la finalul consultărilor pe care le-a avut cu reprezentanţii asociaţiilor rezerviştilor militari care protestează în Piaţa Victoriei.

„Respectul faţă de militari înseamnă, pentru mine, în primul rând respectarea drepturilor. Susţin cu fermitate adoptarea proiectului prin care să fie eliminate inechităţile în aplicarea pensiilor militare într-un ritm accelerat: săptămâna viitoare va fi aprobat în Camera Deputaţilor, iar în două săptămâni va trece şi de Senat. Fac apel către toţi competitorii politici să nu mai folosească instituţiile statului în lupta electorală. Armata României, Poliţia Română şi toate celelalte instituţii din sistemul naţional de apărare nu trebuie amestecate în disputele politice”, a afirmat Marcel Ciolacu, citat într-un comunicat al Executivului.

Guvernul a aprobat, în şedinţa din 23 octombrie, punctul de vedere cu privire la această iniţiativă legislativă, precizează sursa citată.

La întrevederea premierului Marcel Ciolacu au mai participat vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona-Bucura Oprescu, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Sunt 3000 de pensionari in strada de ce nu mediatizeaza nimeni acest eveniment ? Oare oentru ca jurnalistii sunt platiti de partide?

  2. „politicienii să nu mai folosească instituțiile statului în lupta politică” – exact asta face acum ciolacul.

  3. Vaaaiii! Ați neglijat pensiile militare? După ce că sunt atât de mici, ați mai și uitat de ele. Rușine…

  4. Ce înseamnă echitate pentru Marcel? Înseamnă ca militarii să iasă întâi la pensie, pe la vârsta de 18 ani, și abia după ce ajung la vârsta de 90 de ani, să și muncească, pe front, adică la popotă.