Premierul Cîțu, despre noul PNDL: ”Nu are nicio legătură cu primarii. Va fi implementat de primari, dar dezvoltă comunităţile”
Premierul Florin Cîţu s-a contrazis joi în legătură cu implicarea primarilor în derularea Planului naţional de investiţii ”Anghel Saligny’, numit de societatea civilă PNDL 3.
”Planul naţional de investiţii ”Anghel Saligny’ este un plan pentru români şi aş vrea, iarăşi, să spun foarte clar că nu are nicio legătură cu primarii. Este un plan care va fi implementat de primari, dar este un plan care dezvoltă comunităţile din România, aşa cum niciun minister nu este sau bugetului ministerului nu este în pixul ministrului, avem bugete care dezvoltă România”, a declarat Florin Cîţu, potrivit Agerpres.
Premierul Cîțu a anunțat că proiectul legislativ pentru înființarea Planului ”Anghel Saligny’ va intra în discuţia Guvernului „cel mai târziu săptămâna viitoare”, după obţinerea avizelor necesare.
Întrebat despre o afirmaţie a preşedintelui Senatului, Anca Dragu, potrivit căreia programul de dezvoltare locală ar trebui monitorizat de Guvern, premierul a spus: „Eu sunt de acord cu monitorizarea şi am şi spus la coaliţie şi cu sisteme de ‘early warning’, dacă vedem că un program nu merge mai departe, să-l oprim”.
„Sunt de acord cu toate aceste lucruri şi cu transparentizarea, aşa cum sunt de acord cu transparentizarea şi la investiţiile CNAIR sau alte investiţii, unde mai merge şi inspecţia economică şi găseşte mereu probleme. Deci sunt de acord cu aceste lucruri, cu transparentizarea”, a completat Cîţu. (Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
66 comentarii