G4Media.ro

Premierul Cîţu: Nu poţi să vorbeşti în acest moment despre un paşaport…

Sursa Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Premierul Cîţu: Nu poţi să vorbeşti în acest moment despre un paşaport de vaccinare, este prematur / Ministrul Năsui: Este o prioritate la care lucrăm

Premierul Florin Cîţu a declarat vineri că este prematur să aibă loc, oficial, o discuţie pe tema unui paşaport de vaccinare, în condiţiile în care, în România, până în prezent, doar o mică parte a populaţiei a fost imunizată cu serul anti-COVID, deşi ţara noastră se numără printre statele UE care au o campanie de succes în acest domeniu.

„Eu am spus opinia Guvernului de câteva ori. Nu avem această discuţie, în acest moment. Este prematur. În momentul în care ai doar un început al campaniei de vaccinare nu poţi să vorbeşti despre un paşaport de vaccinare. Dacă vom avea toată populaţia vaccinată, atunci da, bineînţeles”, a precizat Florin Cîţu, la Parlament, întrebat, în legătură cu discuţiile purtate la nivel european privind introducerea unui paşaport de vaccinare anti-COVID, dacă a avut o discuţie în acest sens cu şeful statului.

Mai mult, întrebat dacă se au în vedere discuţii bilaterale cu Grecia şi Israel pe acest subiect, premierul a afirmat: „Nu există un astfel de mandat la nivel de Guvern, nu există niciun mandat să discutăm bilateral cu Grecia pentru un paşaport de vaccinare”.

„Guvernul nu a dat un astfel de mandat nici unui ministru. Eu v-am spus, opinia în acest moment este că nu putem să discutăm despre aşa ceva când avem doar o mică parte din populaţie (imunizată – n.r.), chiar dacă noi suntem printre ţări avansate din Uniunea Europeană care au o campanie de vaccinare de succes”, a adăugat prim-ministrul.

Declarațiile șefului guvernului vin după ce anterior ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a spus că certificatele de vaccinare sunt o prioritate la care guvernul lucrează.

”Noi ca minister care reprezintă industria turistică ne dorim să deschidem cât mai mult această industrie pentru toate țările și să avem inclusiv acorduri bilaterale cu anumite țări ca să putem să deschidem pe zona asta. Mă refer la Grecia, la Israel, țări care și-au arătat intenția asta. Încercăm să accelerăm cât mai mult procesul”, a declarat Năsui la Parlament.

Sursa Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. discutia este una si faptul implinit alta , dar viitorul este al pasaportului de vacinare si doar cei ce se vaccineza cu vaccinuri agreate de UE vor putea calatori in UE . aviz amatorilor .

  2. Nu mai ai cu ce să te ocupi, ai terminat cu reforma in administratia de stat ?

    Dar pașaport de bugetar de stat imbuibat cu sporuri netăiate se poate ?
    Pașaport de politruci in consiliile de administratie plătiți cu 5000 Eur pe lună se poate ?
    Pașaport de secretari de stat pensionați la 42 de ani cu pensie de 13.000 RON se poate ?

  3. Ba suntem printre primii ba nu mai suntem. Aia care au vaccinat mai puțin ca noi zic ca e bine cu pașaport, noi zicem ca e prematur.
    Chiar nu-i duce capul ca asta ar fi un imbold sa determini pe mulți indeciși sa se vaccineze?

    • Omu are nevoie de purtator de cuvant si sa raspunda doar cand e musai obligat pe felia lui de prim.
      Ca iar rezulta ca el spune cai alba si altu din coalitie cai neagra.

  4. Nasui ca de obicei, se vede ca nu e politician calit, nu stie sa minta, da din casa etc, astia USR sunt o pacoste la guvernare, nu inteleg ca poporul trebuie mintit si fraierit! De aia sunteti acolo ba! Luati aminte de la Citu si Orban, poate invatati si voi ceva!

  5. Fac ceva pe pașaportul vostru . Prefer sa nu mă vaccinez și să nu mai plec nicăieri :))))))