G4Media.ro

Premierul Ciucă cere ”un ritm mai mare” de absorbţie a fondurilor europene:…

Foto: Marian Vejcik / Dreamstime.com

Premierul Ciucă cere ”un ritm mai mare” de absorbţie a fondurilor europene: ”Avem nevoie ca în fiecare an să absorbim minim 10 miliarde/ La sfârşitul anului 2022, procentul de absorbţie era de 73%”

Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi în şedinţa de Guvern că este nevoie de un ritm de absorbţie a fondurilor europene mai mare şi avem nevoie ca în fiecare an să absorbim minim 10 miliarde, transmite News.ro. Şeful Executivului a menţionat că la sfârşitul anului 2022, procentul de absorbţie era de 73%, anul acesta este ultimul an în care putem să ne asigurăm că absorbim fondurile de coeziune din programul 2014 – 2020.

Premierul a afirmat în şedinţă că este nevoie de un ritm de absorbţie a fondurilor europene mai mare.

„Spuneam la sfârşitul anului că, pentru a asigura absorbţia celor 80 de miliarde, că atât au mai rămas, avem nevoie ca în fiecare an să absorbim minim 10 miliarde. Sunt convins că, aşa cum s-a lucrat la nivelul fiecărui coordonator de reforme, fiecărui ordonator de credite şi la nivelul fiecărui minister care a avut în responsabilitate absorbţia de fonduri europene, împreună cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, vom reuşi să menţinem cel puţin nivelul pe care l-am realizat în anul 2002, asigurându-ne astfel că riscul de decomitere pentru absorbţia fondurilor europene se diminuează, dacă ar fi posibil către zero ar fi foarte bine”, a spus premierul.

Nicolae Ciucă a precizat că cert este că, la sfârşitul anului 2022, procentul de absorbţie era de 73%, anul acesta este ultimul an în care putem să ne asigurăm că absorbim fondurile de coeziune din programul 2014 – 2020. Domnul ministru Boloş şi-a asumat că vom avea o absorbţie de minim 90%. Domnule ministru, dacă reuşim să trecem de acest prag ar fi cu adevărat o premieră pentru performanţa administrativă a ţării noastre în absorbţia fondurilor europene”, a mai spus premierul Ciucă.

El a vorbit şi despre importanţa dialogului cu mediul antreprenorial din ţară şi sprijinirea capitalului românesc. „Am discutat cu membrii cabinetului responsabili de aceste linii de abordare şi sunt convins că vom găsi acele soluţii prin care cu adevărat capitalul românesc să poată să fie susţinut. Nu putem să vorbim de o dezvoltare economică fără un capital consolidat şi, desigur, să lucrăm împreună cu investitorii străini cu care putem să colaborăm, cu care putem să ne coordonăm şi de la care putem să învăţăm modul în care dezvoltăm afaceri de dimensiuni mai mari decât cele de până acum”, a arătat Ciucă.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. LACUSTELE PARTIDULUI SI SECURITATII TOACA PREA MULTI BANI ? NU VA AJUNG ?

    • România plăteşte 0,85% din PIB pentru pensii speciale, iar în doi – trei ani s-ar putea să ajungem la 1,5% din PIB, a declarat miercuri Eugen Rădulescu, directorul direcţiei de stabilitate financiară din Banca Naţională a României (BNR), citat de Agerpres

    • ABSORB SECURICII, CUM NU ?

      CULMEA FRAUDEI ÎN RCA: CUMNATUL LUI ADRIAN NĂSTASE ȘI UN ROMÂN-ELVEȚIAN CONECTAT LA SERVICIILE SECRETE ȘI-AU PLĂTIT „DOBÂNZI” ȘI „COMISION DE SUCCES” DE 30 DE MILIOANE DE EURO, PENTRU CĂ AU REUȘIT SĂ PĂCĂLEASCĂ ASF!

  2. Repede, repede veniti cu idei sa aducem bani europeni ca avem nevoie de taxe pt pensii speciale, gusile noastre trebuie intretinute cu maxima determinare …

  3. Ati bifat punctele din pix pana acum, acum trebuiesc reformele si nu le prea vedem…

  4. Băi papleacă nu știu ce vrei tu sa absorbi, ca ai sorbu mare, dar pe a mea nu ți-o dau la absorbit ca pe lângă ca ești pro.st și lingau mai ești și urât cu spume…și gras.🤭