G4Media.ro

Premierul Ciucă: ”Guvernul şi-a declarat de la început poziţia probusiness şi proinvestiţii…

sursa foto: Pexels.com

Premierul Ciucă: ”Guvernul şi-a declarat de la început poziţia probusiness şi proinvestiţii și face tot ceea ce este omeneşte posibil să folosească fondurile europene”

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, la un eveniment care marca 30 de ani de activitate Ernst&Young în România că ”Guvernul şi-a declarat de la început poziţia probusiness şi proinvestiţii, a alocat cea mai mare sumă din buget pentru investiţii – aproximativ 18 miliarde de euro şi face tot ceea ce este omeneşte posibil să folosească fondurile europene”, transmite Agerpres.ro.

Potrivit acestuia, instituţiile financiare internaţionale au recunoscut creşterea economică a României şi Banca Mondială a confirmat cifra de 4,6%.

„S-a vorbit despre recunoaşterea evoluţiei economice, de creşterea economică a României, rezultatele se văd atât în ceea ce noi la nivel naţional anticipăm, dar şi în aprecierile instituţiilor internaţionale de profil. Aici doresc să amintesc doar creşterea economică pe care a confirmat-o Banca Mondială, de 4,6%, într-un context deloc simplu (…) în care mediul de securitate (…) dă de gândit şi face ca investitorii să fie mai circumspecţi atunci când se gândesc să vină şi să investească într-o ţară din proximitatea zonei de conflict, dar cu toate acestea putem să ne bucurăm de atenţia pe care investitorii ne-au oferit-o, bucurându-ne anul acesta de investiţii străine directe a căror valoare a crescut cu aproximativ 48%, comparat cu anul trecut, ceea ce ne dă speranţă că anul viitor, dacă vom fi la fel de credibili, dacă vom oferi acelaşi cadru de stabilitate, aceste investiţii vor continua să crească”, a adăugat Nicolae Ciucă.

El a menţionat că mediul de afaceri românesc, investitorii români lucrează bine cu companiile de consultanţă, cu mediul de afaceri şi cu investitorii străini „pentru a contribui la evoluţia credibilă a economiei româneşti”.

„Eu pot să spun că, în aceşti 30 de ani, sigur nu doar datorită companiei Ernst&Young, ci întregii activităţi desfăşurate de companii similare şi de implicarea investiţiilor străine şi, desigur, a investiţiilor româneşti, PIB-ul României s-a dezvoltat de nouă ori, iar numărul companiilor a crescut de 14 ori. Practic, acest progres s-a realizat pe fondul unor transformări continue (…) şi am putut şi putem astăzi să ne bucurăm de un construct economic şi social care are recunoaştere în ţara noastră şi în mediul de afaceri internaţional”, a mai spus premierul.

Acesta a punctat, în context, obiectivul României de a adera la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

„Doresc să mai ating un subiect, este subiectul pe care noi l-am asumat ca obiectiv naţional şi anume: accederea la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică. A fost un obiectiv pe care l-am trecut în lipsa de priorităţi încă din luna decembrie a anului trecut, când am preluat guvernarea şi pe care am reuşit să-l derulăm astfel încât anul acesta să primim foaia de parcurs pentru accedere la OCDE”, a adăugat prim-ministrul.

Premierul a amintit că a fost creată Agenţia Naţională de Investiţii şi Comerţ, în conformitate cu standardele OCDE.

„Sperăm să vedeţi în această instituţie locul unde puteţi să aveţi un dialog deschis şi unde puteţi să beneficiaţi de informaţiile necesare prin care să fie folosite oportunităţile de investiţii în România şi, totodată, locul prin care să fie promovate produsele româneşti, ‘made in Romania’ „, a adăugat el.

Nicolae Ciucă s-a referit şi la necesitatea educaţiei financiare a cetăţenilor.

„Mi-ar plăcea să ştim că cetăţenii noştri au educaţie financiară, au o educaţie economică şi vor fi parte la tot ceea ce poate să reprezinte oportunităţile de business şi cât mai mulţi români să devină antreprenori. Nu este un deziderat idealist. Cetăţenii noştri au creativitate, au curaj, au voinţă, au nevoie doar de câteva cunoştinţe şi de încurajare pentru a putea să înţeleagă şi să se înscrie în tot ceea ce înseamnă trendul acesta al dezvoltării prin afaceri”, a mai spus premierul.

sursa: Agerpres.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Tot ce are de facut Guvernul e sa dea legi care impun! Cu amenzi si pedepse pentru neindeplinire.
    Cum o fi sa ai un minister al fondurilot europene la care cine are chef apeleaza pentru bani?…
    Propun sa se inceapa cu Colegiile de la RENAR, sa-si publice acreditarile ca Bode cu Ciuca lucrarile.
    Bonus:
    E vreun update cu câți bani a dat Guvernul din fonduri proprii in decursul anilor pentru Laserfîsul de la Magurele?

  2. MaCiuca esti un vis, scuze un cosmar pentru orice antrepenor cinstit…. pentru restul nu conteaza

  3. Mă Ciucă pro do-bi-toc.

  4. Problema este ca nu stiti cum, va incurca incompetenta.😏